Mângâierea e foarte puternică măcar pentru faptul că ne coboară măştile. Aşadar, mângâiaţi-l pe celălalt, cu un gest, cu un sunet, cu o privire, cu o răsuflare !...

Toate marile civilizaţii au avut drept coloană vertebrală câte un cod moral puternic, mai puţin cea occidentală actuală. Toate marile religii sunt articulate, de asemenea, în jurul unui unui cod moral puternic, ca şi toate operele mari ale omenirii. În epoca modernă, etica a fost alungată din cetate. Unul dintre cei care a reabilitat-o, reacordându-i în operele sale putere şi radicalitate, la sfârşitul sec. XX, secol ce era să marcheze dispariţia a însăşi ideii morale, este Emanuel Levinas. El trăieşte şi experiază etica în relaţia bulversantă cu celălalt. Prezenţa celuilalt poate fi suficientă pentru a fonda etica, responsabilitatea, ba chiar mai mult, întreaga justiţie socială este clădită pe raporturile cu celălalt.

Testarea virtuţilor noastre se face prin intermediul celuilalt, relaţiile sociale îl presupun, chiar dacă cuanticii ne demonstrează că undeva, în adânc suntem unu, că aparţinem aceleiaşi Fi-inţe, suntem construiţi după acelaşi ADN, dincolo de multiplicitatea infinită a manifestărilor exterioare. Iisus ne învaţă să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. Tu sunt eu. Cum spunea Ţuţea, «În faţa absolutului divin, geniul e frate bun cu nărodul.». Gândirea pură are la bază experienţa etică bulversantă a întâlnirii cu celălalt, a lui Cain cu Abel.

Pentru Levinas, faptul central al eticii, dar şi al întregii experienţe umane, îl constituie această ruptură bulversantă provocată în lume de prezenţa vulnerabilă dar inviolabilă a celuilalt. Suntem creaţi după acelaşi chip. El este aici ca să-mi reamintească de Tatăl şi să mă responsabilizeze (o responsabilitate ce mă constituie) în infinit. În acelaşi timp, proximitatea celuilalt tinde să mă deposedeze în parte, să mă desprindă de m