Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Să batem Petrolul !”

Publicat in Impact in Gorj, joi 4 aprilie 2013 ·

Portarul pandurilor, Pedro Mingote îşi doreşte enorm să joace cu Pandurii în Europa. Portughezul a venit când echipa olteană era cu un pas şi jumătate în Liga a 2-a, era chiar dispus să joace pentru târgujieni şi în eşalonul doi. Acum, portarul lusitan este la un pas să ajungă cu Pandurii în Europa. Dar până acolo mai e cale de parcurs, vreo 10 etape de Liga 1 destul de grele.

Goalkeeperul pandurilor este mândru cu poziţia pe care o ocupă echipa lui în Liga 1. „Nu e o situaţie dificilă acum. Depindem doar de noi, suntem pe locul 3. Dacă depindeam de alte echipe atunci era o situaţie grea”, spune Pedro Mingote. Acesta se gândeşte acum la meciul următor, unul extrem de important contra principalei contracandidate la un loc de Europa. „Am pierdut un meci, trebuie să privim în faţă şi să privim cu încredere pentru următorul meci cu Petrolul Ploieşti. Trebuie să ne vedem de treaba noastră, să câştigăm meciurile, să îndeplinim obiectivele. Depindem de următoarele jocuri care sunt foarte importante. Vrem să câştigăm sâmbătă”, este masajul portarului titular de la Pandurii.

„Va fi greu”

Pentru meciul de sâmbătă, Pedro Mingote se aşteaptă un joc greu. „Petrolul este o echipă bună, puternică, care a investit mult cu pretenţii de cupe europene. Şi ei ne respectă pe noi, ştiu şi ei că vor avea un meci greu cu noi”, spune Mingote. Acesta nu ia în seamă partida din tur încheiată la un scor fabulos, 0-4. „Nu ne gândim la meciul din tur sau la vreo revanşă. Ne gândim câte puncte avem diferenţă şi cât putem să mărim diferenţa asta. Asta e important. E important să luăm punctele. Ştim că e foarte greu să batem cu 5-0, nu imposibil dar e greu. Să batem cu 1-0 sau 2-1 şi e bine”, a mai adăugat Mingote. Portarul s-ar mulţumi în anumite condiţii şi cu un egal. „Egalul nu e un eşec, vom avea tot două puncte în faţa lor. Trebuie să batem”, a mai spus Mingote.

Câte p

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 27 minute
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 2 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum o ora
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 2 ore
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum 2 ore
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 5 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum 2 ore
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°