Numirea Laurei Codruţa Kovesi la DNA, de către premierul Victor Ponta, nu a rămas fără ecou în scena politică. Liderul PC, Daniel Constantin, nu a comentat însă nominalizarea premierului.
Preşedintele Partidului Conservator a declarat că, "cu riscul de a dezamăgi anumiţi oameni politici", Partidul Conservator nu va avea o opinie, mai ales publică, nici politică, cu privire la nominalizările care s-au făcut.
Daniel Constantin a adăugat că este menirea ministrului de Justiţie să numească procurorii.
"Cred că s-a exagerat foarte mult. Partidele politice nu trebuie să aibă puncte de vedere cu privire la numirea procurorilor", a spus ministrul Agriculturii, întrebat de jurnaliştii care este opinia PC privind numirea Codruţei Kovesi la DNA.
"Din punct de vedere personal poate că au existat anumite discuţii şi lucrurile acestea rămân la nivel personal. Din punct de vedere oficial, niciun partid politic nu se poate exprima pe o astfel de procedură. Numirea procurorilor nu este o decizie politică", a arătat preşedintele PC.
Citeşte şi:
Crin Antonescu, despre KOABITARE: Un ministru al Justiţiei din partea PNL va putea RETRAGE propunerea făcută de Ponta
Reacţia lui Mircea Badea la aflarea anunţului făcut de Ponta: "Supeeerb! Ponta s-a sucit! Din nou!!!"