Şomerii de la Mechel, incluşi în combinatul social care urmează să se deschidă, vor fi testaţi cu aparate performante, pentru ca cei de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj să ştie care le sunt aptitudinile pentru viitoarele job-uri pe care le vor avea. Cu alte cuvinte, oamenii vor fi testaţi cu baterii speciale, aduse din Statele Unite, şi vor fi supuşi unor cercetări motrice, pentru a li se identitfica, de exemplu, capacitatea de a-şi folosi ambele mâini în acelaşi timp, la locul de muncă.
Aparatele vor ajunge în scurt timp la Cluj-Napoca, au dat asigurări reprezentanţii AJOFM Cluj.
"Suntem în procedura de achiziţie a unei baterii de teste, foarte profesională, care este utilizată cu succes de 45.000 de firme. Este o baterie de teste adusă din Statele Unite care poate să determine foarte precis aptitudinile şi compatibilitatea persoanei cu viitorul loc de muncă. Aparatura este în valoare de circa 100.000 de euro, sunt 13 echipamente electronice", a explicat Daniel Don, directorul AJOFM Cluj.
De asemenea, conform proiectului de înfiinţare a combinatului social, cele 250 de persoane disponibilizate de la Mechel Câmpia Turzii care sunt incluse în proiect vor fi testate şi cu alte aparate. Pentru fiecare persoană supusă testului, se va plăti 1 euro.
"Vom face şi testarea aptitudinilor manuale şi motrice ale persoanei cu echipamente de testare electronică care în prezent nu se utilizează în România, este vorba de un producător din Europa, singurul", a completat Don.
Potrivit reprezentanţilor AJOFM Cluj, 21 de persoane disponibilizate de la Mechel sunt pe punctul de a se angaja. Săptămâna viitoare, acestea vor face ultimele demesuri în vederea ocupării postului de sudor în cadrul unei firme clujene.