Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jandarmii brăileni, la ceas aniversar

Publicat in Adevarul, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Manifestările dedicate Zilei Jandarmeriei au adus oaspeţi de seamă în curtea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Cei prezenţi au ţinut să mulţumească pentru invitaţia făcută, dar şi pentru modul în care jandarmii îşi fac datoria faţă de cetăţean şi faţă de societate.

Cu această ocazie, colonelul dr. Mircea Olaru, inspectorul general al Jandarmeriei, a oferit Placheta de Onoare a Jandarmeriei Române domnilor: Victor Viorel Ponta - prim-ministru al României, Gabriel Oprea, vicepremier, George Crin Laurenţiu Antonescu, preşedintele Senatului, Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Iulian Fota, consilier prezidenţial, Radu Stroe, ministrul Afacerilor Interne, Anghel Andreescu– secretar de stat şi şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din M.A.I., Ion Mocioalcă şi Corneliu Dobriţoiu, preşedinţii Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Cam. Deputaţilor şi, respectiv, Senat, şi prof. univ. dr. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române.

De asemenea, pentru merite deosebite în teatrele de operaţii, i s-a conferit Emblema de merit „În slujba păcii” domnului colonel Cornelis Kuijs din cadrul Jandarmeriei Regale Olandeze, comandant al Forţei de Jandarmerie Europeană.

Pentru contribuţii deosebite în susţinerea activităţilor de ordine publică, s-a conferit Emblema de merit „Partener pentru ordine şi siguranţă publică” domnilor Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi Alexadru Cumpănaşu, director Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei.

Aceste activităţi au putut fi văzute în toate inspectoratele din ţară, prin sistem videoconferinţă, la Brăila jandarmii bucurându-se de prezenţa doamnei prefect Mihaela Marcu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 56 minute
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 4 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°