De-a lungul timpului, nenumărate comori au fost descoperite şi apoi consumate, epuizate Publicitate , iar altele zac ascunse atrăgându-şi încă şi acum căutătorii. Există însă un gen de comori aflate la îndemână şi care nu se epuizează niciodată. Cu investiţii minime, oamenii le pot exploata în folos propriu, cu beneficii fără egal. Sunt resursele naturale de sănătate valorificate pe actualele teritorii româneşti încă din zorii istoriei. Acestui domeniu de activitate umană i-a fost dedicat recent un impresionant tratat de specialitate, cu caracter enciclopedic, într-o condiţie grafică de excepţie, intitulat SPA tourism în România balneo-turistică, în formulă bilingvă, română şi engleză. Şi-au adus contribuţia, în calitate de autori, doi autori cu experienţă vastă în domeniu: prof. dr. Nicolae Teleki, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, expert OMS în domeniu, mentorul Şcolii medicale moderne româneşti de recuperare, medicină fizică şi balneologie, şi dr. Laviniu Munteanu, preşedinte şi reprezentant pentru România al Organizaţiei Mondiale de Termalism şi al Societăţii Internaţionale de Tehnică Balneară. (…)
De-a lungul timpului, nenumărate comori au fost descoperite şi apoi consumate, epuizate Publicitate , iar altele zac ascunse atrăgându-şi încă şi acum căutătorii. Există însă un gen de comori aflate la îndemână şi care nu se epuizează niciodată. Cu investiţii minime, oamenii le pot exploata în folos propriu, cu beneficii fără egal. Sunt resursele naturale de sănătate valorificate pe actualele teritorii româneşti încă din zorii istoriei. Acestui domeniu de activitate umană i-a fost dedicat recent un impresionant tratat de specialitate, cu caracter enciclopedic, într-o condiţie grafică de excepţie, intitulat SPA tourism în România balneo-turistică, în formulă bilingvă, română şi engleză. Şi-au adus contribuţia, în calitate de autori, doi autori