Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Situaţia pieţei muncii din SUA dezamăgeşte bursele europene

Publicat in Bursa, joi 4 aprilie 2013 ·

Acţiunile societăţilor listate la bursele din Europa au urmat un curs des­cendent ieri, după ce ADP Research Institute din SUA a anunţat că, în luna martie, companiile americane au angajat 158.000 de persoane, în timp ce analiştii aşteptau un plus de 200.000 de salariaţi. Datele Departamentului Muncii în acest sens vor fi anunţate vineri.

Titlurile "Vodafone Group" Plc, cel mai mare operator de telefonie mobilă din lume, au scăzut cu 1,9%, la 188,4 pence. "Verizon Communications" Inc. din SUA a negat orice interes în preluarea ori fuziunea cu "Vodafone", anihilând astfel speculaţiile apărute marţi în privinţa unei tranzacţii între cele două companii, care au ridicat preţul acţiunilor grupului britanic în ziua respectivă.

Acţiunile "Telecom Italia" SpA s-au depreciat cu 4,2%, la 54,3 eurocenţi, iar cele ale "France Telecom" SA - cu 4,4%, la 7,67 euro. UBS AG îndeamnă la vânzarea de titluri ale celor doi operatori de telefonie.

Titlurile "Kazakhmys" Plc, cel mai mare producător de cupru din Kazahstan, au coborât cu 5,7%, la 348,4 pence, iar cele ale "Xstrata" Plc, al patrulea producător mondial de cupru, cu 2,5%, la 1.055 pence, pe fondul declinului cotaţiilor metalelor.

Acţiunile "Banca Monte dei Paschi di Siena" SpA din Italia au pierdut 2,7%, ajungând la 17,5 euro­cenţi. Autoritatea de reglementare a pieţei de capital din ţară a interzis temporar vânzările short de acţiuni ale băncii, după ce acestea au scăzut cu 12% marţi, la Bursa din Milano.

Titlurile SSE Plc, furnizor britanic de gaze şi electricitate, au urcat cu 0,2%, la 1.510 pence, deşi autoritatea de reglementare a sectorului energiei din ţară a amendat compania cu suma record de 10,5 milioane de lire (15,9 milioane dolari) pentru vânzări înşelătoare.

La ora 16.40 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,4%, la 6.464,56 puncte, CAC 40 al celei

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum 48 minute
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

Record pe piața românească de artă: S-a vândut cel mai scump tablou din ultimii 34 de ani. E semnat de Nicolae Grigorescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrarea "Ţărăncuţă odihnindu-se" semnată de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată la suma de 365.000 de euro, la licitaţia de iarnă organizată de casa Artmark. Potrivit Artmark, vânzarea lucrării la suma de 365.000 de euro reprezintă noul record al

Percheziții DNA la sediul Biroului Electoral Central. Se caută documente legate de partidul Dianei Șoșoacă, SOS România

Ziare.com acum 24 minute
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție fac, vineri, 13 decembrie, percheziții la Biroul Electoral Central. Se pare că oamenii legii verifică documente de la alegerile parlamentare. Potrivit primelor informații, acțiunea de la BEC are legătură c

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 2 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum o ora
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 4 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Republica Moldova: Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Recean a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului

News.ro acum o ora
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean, iniţiată de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor, a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului. Potrivit Newsmaker.md, moţiunea a fost suspusă votului la ora 0

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă

Ziua Constanta acum 2 ore
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespe

INS: Resursele de energie electrică au crescut cu 0,1% în primele zece luni ale anului

Mediafax acum o ora
Principalele resurse de energie primară, în primele zece luni din an, au totalizat 27010,9 mii tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 414,9 mii tep faţă de perioada similară din 2023. Producţia internă a însumat 14095,5 mii tep, în scădere cu 7

UPDATE - Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra instalaţiilor energetice din Ucraina. Explozii multiple la Odesa / Zelenski anunţă că au fost lansate 93 de rachete şi 200 de drone

News.ro acum 53 minute
Rusia a lansat vineri dimineaţă un atac pe scară largă asupra instalaţiilor energetice ale Ucrainei, a anunţat ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, citat de Reuters. Ulterior, preşedintele Volodimir Zelenski a precizat că au fost tra

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°