„Ziua Internaţională a animelelor fără stăpân” a fost marcată la Cluj-Napoca printr-o dezbatere pe tema cruzimii omului faţă de animale. La eveniment au fost prezenţi atât reprezentanţi ai ONG-urilor, cât şi jurişti, medici, psihologi şi profesori. Aceştia au încercat să găsescă soluţii pentru remedierea problemei animalelor fără stăpân, într-un mod care să nu implice acţiuni de cruzime asupra acestora. De la dezbatere au lipsit autorităţile locale, deşi au fost invitate să ia parte la eveniment.
Organizatorii evenimentului au atras atenţia asupra actelor de cruzime care au loc asupra animalelor și care se practică în România, dar care rămân nepedepsite din cauza legilaţiei incomplete ce nu prevede măsuri clare împotriva crimei, abandonului sau maltratării necuvântătoarelor.
Astfel, Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor a propus ca, odată cu revizuirea Constituţiei, să fie introduse prevederi care să recunoască drepturile animalelor. Mai exact, reprezentanţii federaţiei au propus completarea articolului 35 din Legea Fundamentală cu un alineat nou, având formularea: „Recunoscând animalele ca fiinţe simţitoare şi sensibile care percep suferinţă fizică şi psihică, Statul şi cetăţeanul au obligaţia să asigure dreptul la viaţă al animalelor, respectul pentru animale şi demnitatea lor, luând măsurile necesare pentru a le proteja”.
În cadrul evenimentului au fost prezentate şi cazuri concrete de cruzime asupra animalelor. Unul dintre acesta este cel al lui Brumi, un căţel maidanez ale cărui picioare au fost lipite de schiuri. „Într-o iarnă, două tinere au intrat în cabinet cu un căţel mare, destul de bătrân, care avea picioarele lipite cu superglue de o pereche de schiuri. L-au găsit aşa pe stradă, nu se putea ţine pe picioare. Acril cianura are proprietatea de a topi şi lipi două suprafeţe, în acest caz, tălpa căţelului şi schiurile. Aşa că