Unul din puncetele fierbinţi de pe ordinea şedinţei de joi a CL Alba Iulia a fost proiectul de hotărâre privind plata contribuției Consiliului Local al municipiului Alba Iulia către Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba – Transport local (AIDA-TL), pe anul 2013.
Noul director al AIDA TL, Dorin Nistor a făcut o prezentare care nu i-a convins pe toţi consilierii de necesitatea plăţii acestei contribuţii. Consilierii liberali prin vocea lui Simone Albani au spus că trebuie efectuată o analiză de performanţă pe toate traseele pentru a se vedea dacă toate cursele merită păstrate deoarece la anumite ore autobuzele circulă cu un-doi pasageri sau chiar goale. Edilul Mircea Hava a spus că s-a început această analiză, iar sistemul de ticketing oferă aceste informaţii. Edilul a mai spus că în cazul reducerii subvenţiei la transportul public preţul biletului va creşte iar anumite curse vor fi eliminate.
Totuşi aceste argumente nu i-au convins pe toţi consilierii astfel 10 au votat pentru(9 PDL+1 PSD), 8 abţineri(3 PSD, 1 PDL şi 2 PNL) iar alţi trei(PNL) s-au abţinut de la vot, proiectul fiind respins.
Suma solicitată în proiect era de 14.575.471 lei, reprezentând contribuţia pentru acoperirea cheltuielilor estimate (cheltuieli funcţionale si gratuități), necesare pentru prestarea serviciului de transport public local şi pentru întreţinerea infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestuia în Zona tarifară 1 – Municipiul Alba Iulia.
Necesarul de contributii (cheltuieli funcţionale si gratuitati) pentru anul 2013 a fost stabilit în Adunarea Generală a Asociaţiei Intercomunitare de Dezvoltare Alba lulia -Transport Local, întrunită în data de 26 martie a.c., la care au participat: președintele asociației – Mircea Hava și membrii – Gheorghe Damian (primarul comunei Ciugud), Ioan Iancu Popa (primarul comunei Sîntimbru, Romulus Raica (primarul c