Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misterul din jurul materiei negre din Univers ar putea fi în curând descifrat

Publicat in Romania Libera, joi 4 aprilie 2013 ·

Misterioasa materie neagră, invizibilă, despre care se crede că formează aproape un sfert din Univers, ar putea fi în curând descoperită, potrivit unor fizicieni care au publicat miercuri primele rezultate ale unui experiment realizat cu ajutorul unui instrument de pe Staţia Spaţială Internaţională, informează AFP, potrivit Mediafax.

Aceşti savanţi susţin că au observat un exces de antimaterie, de origine necunoscută, în fluxul de raze cosmice care ar fi putut să rezulte din anihilarea materiei negre,

Rezultatele, publicate în revista Physical Review Letters, provin de la un experiment realizat timp de 18 luni cu spectrometrul magnetic Alpha (AMS) ataşat de ISS.

"Rezultatele sunt compatibile cu pozitronii - o particulă de antimaterie - ce ar putea proveni din distrugerea particulelor de materie neagră", afirmă într-un comunicat savanţii de la CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară), care are sediul la Geneva.

"Însă aceste observaţii nu sunt însă suficient de concludente pentru a elimina alte explicaţii posibile", în principal cele care au legătură cu un pulsar (o stea neutronică), au adăugat specialiştii de la CERN.

"După ce vom obţine mai multe date, vom afla mai multe lucruri despre natura acestui exces de antimaterie şi, cu puţină şansă, vom putea să facem o descoperire foarte interesantă", a declarat într-o conferinţă de presă de la Washington Michael Salamon, specialist în departamentul american pentru Energie.

"Dacă vom detecta materia neagră şi vom învăţa câteva lucruri despre natura ei, vom face o descoperire majoră în felul nostru de a înţelege fizica", a adăugat el.

"Rezultatele noastre confirmă existenţa materiei negre, dar nu putem să excludem originea unui pulsar", a declarat la rândul său fizicianul american Samuel Ting, recompensat cu premiul Nobel şi profesor la prestigiosul Massachusetts Institut

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 34 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 42 minute
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 33 minute
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 5 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 6 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 5 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 2 ore
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 2 ore
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 2 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 7 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Vremea

București
acum

29°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

27°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

21°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°