"Briliantul" putea avea buletin de Cluj! Preluarea Universităţii de către Adi Mutu şi prietenul acestuia, Adrian Marţian, a picat, însă cei doi nu s-au lăsat păgubaşi şi au trecut în liga secundă, la UTA. Doar Marţian e în acte, dar şi Mutu e aşteptat pe viitor la Arad.
Adrian Mutu ar fi putut să aibă acum şapcă roşie, dar nu a ieşit afacerea. Adrian Marţian, actual finanţator al celor de la UTA, putea fi asociatul lui Mutu la Cluj. Originar din Dej, Marţian este nu doar prieten apropiat, ci şi partener de afaceri cu Mutu. Din 2011 cei doi colaborează şi deţin împreună la Cesena o fabrica care produce biodiesel, prelucrând uleiuri importate din Columbia, Malaezia şi Republica Dominicană.
Problemele financiare de la "U" Cluj au pus stop intenţiei de a prelua gruparea clujeană. Şi potenţa finaciară a lui Marţian a fost pusă sub semnul întrebării Deşi multă lume a spus la momentul respectiv că, în realitate, Adrian Marţian nu este interesat cu adevărat de Universitatea Cluj, acesta susţine că a vrut să preia clubul "studenţesc". „Cum să fie domnule fabulaţie? Adică dacă vorbim ceva concret... şi Mutu a vorbit...Păi dacă, eu am văzut că fiecare scria tot felul de banalităţi, că nu am 100 de euro să joc la casino, eu nu joc la casino în primul rând”, a explicat Marţian.
Dacă în prezent doar omul de afaceri este în cărţi la Arad, Mutu este aşteptat să i se alăture cât de curând. Acum o lună, „Briliantul” a vizitat echipa la care poate deveni acţionar. Mutu va fi, deocamdată, consilier administrativ la „Bătrâna Doamnă”. „Deocamdată sunt doar eu la UTA, nu este Adrian Mutu. Deocamdată sunt eu şi Adrian Mutu cu siguranţă că va fi lângă mine în viitor. Se gândeşte bineînţeles, să vină şi el la Arad. Sigur, la început nu a vrut, vă spun sincer. Dacă a văzut că am avut eşecul cu Universitatea Cluj, ne-am dorit aşa de mult, a fost dezamăgit pentru că aşa se întâmp