Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INS: Câştigul salarial mediu net a crescut cu 5 lei în februarie, la 1.553 lei

Publicat in CityNews Alba, joi 4 aprilie 2013 ·

Câştigul salarial mediu nominal brut a crescut în februarie 2013 cu 0,3% până la 2.144 lei, comparativ cu luna ianuarie 2013, în timp ce câştigul salarial mediu nominal net a ajuns la 1.553 lei, mai mare cu 5 lei (0,3%) faţă de luna precedentă, relevă datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistic.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (4.731 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (844 lei).

În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real pentru luna februarie 2013 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 100,0%.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 116,8%, având acelaşi nivel cu cel înregistrat în luna ianuarie 2013. În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie).

Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

În luna februarie 2013, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţii ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte), a dificultăţilor financiare şi concediilor fără plată. De asemenea, câştigul salarial mediu net a scăzut în luna februarie 2013 ca urmare a acordării în luna ianuarie a primelor ocazionale ori sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete cadou şi tichete de masă) în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial med

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum o ora
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 22 minute
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum o ora
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum o ora
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Reacția Moscovei la intenția Republicii Moldova de a adera la UE: Mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de RUSIA

Gandul acum 18 minute
Chișinăul refuză să colaboreze cu Moscova, fapt care nemulțumește un număr mare de locuitori ai Republicii Moldova, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit TASS. Știm că mulți

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum o ora
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 7 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 4 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

USR: PSD şi PNL, după ce i-au cocoşat cu taxe pe antreprenori, îi pun să facă şi munca ANAF

Mediafax acum 42 minute
„Guvernul Ciolacu dă o nouă lovitură antreprenorilor prin ordonanţele privind e-Factura şi casele fiscale de marcat, respectiv e-TVA, aprobate în şedinţa de astăzi, fără prea multe dezbateri cu părţile implicate şi fără a ţine cont de semnalele veni

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°