Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Cercetările lor au fost piatra de temelie a botanicii româneşti numismaticii sau ciberneticii, însă mai sunt amintiţi doar de istorici

Publicat in Adevarul, joi 4 aprilie 2013 ·

Sunt prezenţi în cărţile demult uitate în biblioteci şi în memoria istoricilor care vorbesc cu plăcere despre ei cu fiecare ocazie. Este vorba despre cercetătorii şi oamenii de ştiinţă ai judeţului, demult uitaţi.

Florian Porcius s-a născut la Rodna şi este unul dintre cei mai buni botanişti ai ţării. De asemenea, acesta şi-a pus amprenta asupra vieţii administrative, fiind vice-căpital al districtului Năsăudului. Acesta a reorganizat şi Comitetul Fondurilor Grănicereşti, oferind, prin intermediul acestuia burse de studii la cele mai prestigioase universităţi din Europa, copiilor năsăudeni. Printre cei care au beneficiat de burse se numără: Iuliu Moisil, Virgil Şotropa, Iulian Marţian şi chiar şi Anton Coşbuc, nepotul lui George Coşbuc.

Şi-a dedicat mare parte din viaţă şi studiului botanicii, cercetând în special flora din Munţii Rodnei, Ţibleşului, Bucovinei şi Cibinului. Numele său defineşte cinci specii de plante noi, fiind considerat unul dintre cei mai prestigioşi botanişti.Pentru meritele lui ştiinţifice, Guvernul de la Viena îl decorează în 1871, fiind ales şi membru al Academiei Române în 1882.

Recunoscut de istoricii este şi Iulian Marţian, un fost maior al armatei austro-ungare, care, odată retras la pensie profită de impresionanta avere lăsată de tatăl său , un mare moşier, în localitatea Nimigea, şi începe să colecţioneze documente referitoare la români. L-a pasionat de asemenea şi arheologia, având la activ numeroase studii cu privire la cetăţile dacice şi alte monumente şi rămăşiţe istorice ale pământului românesc.

Pasiunea sa pentru istorie, l-a făcut pe tânărul ofiţer, aflat în oraşul Podromanja din Bosnia să se apropie de profesorul universitar dr. Stratimirovici din Viena, care făcea săpături arheologice pe un platou din apropierea oraşului. Acesta a fost pentru Iuliu Marţian primul mentor în desc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 10 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 5 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 5 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 6 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°