Vremea se va încălzi vineri în toată ţara, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 13…14 grade în nordul teritoriului şi 20 de grade în sud-est. Cerul se va înnora treptat pe parcursul zilei începând din vest, aria ploilor se va extinde cuprinzând majoritatea regiunilor, iar izolat, în special la munte, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp.
Excepţie vor face Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, unde înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala pe arii restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, cu viteze mai mari în sudul Banatului, Dobrogea şi în zona de munte. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 3 şi 10 grade.
În BUCUREŞTI: Vremea se va încălzi vineri în Capitală. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza şi seara, când vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă va fi de 7…9 grade.
La MUNTE: Vremea se va încălzi. Cerul se va înnora treptat pe parcursul zilei începând cu masivele vestice, iar aria ploilor se va extinde cuprinzând toată zona montană. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. Vântul va avea intensificări locale, cu vitezele cele mai mari în zona înaltă Vremea se va încălzi vineri în toată ţara, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 13…14 grade în nordul teritoriului şi 20 de grade în sud-est. Cerul se va înnora treptat pe parcursul zilei începând din vest, aria ploilor se va extinde cuprinzând majoritatea regiunilor, iar izolat, în special la munte, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp.
Excepţie vor face Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, unde înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala pe arii restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, cu viteze mai mari în sudul Banatul