Skype a anunţat că, în fiecare zi, utilizatorii vorbesc două miliarde de minute pe serviciul său de telefonie pe internet. Cifra se explică prin faptul că Skype este prezent pe aproape orice dispozitiv din lume care are un ecran. Există versiuni ale aplicaţiei pentru PC, Mac, iOS, Android, Windows Phone şi televizoare.
"Două miliarde de minute înseamnă 33 milioane de ore, în care oamenii cântă, râd, glumesc şi păstrează legătura", explică Skype. Cu mijloacele tehnice actuale, în două miliarde de minute, se poate călători până la Lună şi înapoi de 225.000 de ori, iar un om poate încercui Pământul pe la Ecuator, la pas, de peste 845 de ori.
Printr-o modificare recentă, utilizatorii pot trimite înregistrări video de maximum trei minute prin Skype. Mai mult, compania deţinută de Microsoft a lansat suport pentru apeluri video HD în sistemul de operare mobil Windows Phone 8.