Meci greu pentru Sportul Vişina. Gruparea pregătită de Marcel Ploaie primeşte vizita formaţiei angrenate în lupta pentru promovare, CS Ştefăneşti, situată pe locul secund în clasamentul seriei.
Sportul Vişina întâlneşte, în runda actuală, pe teren propriu, una dintre aspirantele la promovarea în Liga a II-a, CS Ştefăneşti, formaţie aflată pe locul secund în clasamentul seriei. Jucătorii aflaţi sub comanda tehnicianului Marcel Ploaie speră să depăşească eşecul suferit pe terenul ultimei clasate, Concordia Chiajna II, şi să obţină un rezultat pozitiv. Misiunea nu va fi deloc uşoară, însă antrenorul grupării din sudul judeţului este încrezător în victorie.
„O să fie un joc greu, întâlnim o echipă ce are şanse la promovare, noi vrem să i le diminuăm, pentru a le mări pe ale noastre la evitarea retrogradării. Terenul se prezintă foarte bine, a plouat, dar a mai bătut vântul, până la ora jocului se va mai zvânta”, a declarat antrenorul celor de la Sportul Vişina, Marcel Ploaie.
„Ne gândim doar la victorie”
Antrenorul celor de la Sportul Vişina, Marcel Ploaie, nu se confruntă cu probleme de lot înaintea partidei cu CS Ştefăneşti. Tehnicianul speră ca elevii săi să se implice mai mult în joc comparativ cu ultimele partide.
„Sper ca jucătorii să trateze meciul cu mai multă seriozitate, ne aşteaptă patru meciuri foarte grele, trebuie să scoatem cât mai multe puncte pentru a ne îndeplini obiectivul. Trebuie să abordăm meciul cu atitudine, determinare şi mentalitate de învingători. Noi nu ne gândim la egal, ne gândim doar la victorie la acest meci”, a mai spus tehnicianul formaţiei din sudul judeţului.
Meciul se va disputa, sâmbătă, cu începere de la ora 17.00, pe stadionul Sportul din localitate. Observatorul întâlnirii este Viorel Leşeanu (Giurgiu). Gruparea pregătită de Marcel Ploaie se află pe locul nouă în cla