Parcă le-a mai scăzut tonusul celor care, în proporţie de masă, au votat, în iulie trecut, suspendareaşi, în decembrie, schimbarea. Parcă nici Băsescu nu li se mai pare atât de odios, nici Crin atât de frumos. Şi-au început să se convingă că Ponta e un mare mincinos. Oameni cu care nici nu-ţi trecea prin gând să exprimi cea mai mică îndoială privind altitudinea şi atitudinea acestor capete super-luminate, fiindcă ai fi fost tratat cu cerneală violentă, au început s-o dea cotită, să mârâie, când nu, de-a dreptul, să vocifereze în contra celor pe care-i ţineau, pînă nu demult, la icoană. Sacul cu promisiuni, purtat, cu fală, în campanie, s-a dovedit - eminescian - plin cu “minciuni şi fraze de dânşii inventate…”. De altfel, asta-i strategia oricărui partid, indiferent de culoare, pînă a pune mîna pe putere. Simptomatic e faptul că aleşii, abia instalaţi în scaun, au fost nevoiţi a-şi recunoaşte neputinţa, faţă cu o realitate strigător la cer de edulcorată în langajul electoral. Efectul OLTCHIM s-a disipat în teritoriu, cu izbucniri patetice, ici şi colo, şi cu ameninţarea de-a deveni o mişcare de masă. Nu-i exclus ca aceiaşi protestatari, din “iarna vrajbei noastre”, care au determinat căderea, succesivă, a guvernului Boc şi a fragedului guvern MRU - ce nici n-avu timp să se exprime - să reitereze o “primăvară de la Praga” sau, măcar, de la Chişinău (dacă vă mai amintiţi de ele). Şi asta întrucât, acum, starea naţiunii este şi mai fragilă, ca să nu spun: deteriorată, faţă de cumplita iarnă a lui 012…

Pentru a afla, cu adevărat, care este starea naţiunii, nu trebuie să asculţi vreun discurs, plin de cuie şi cuişoare, al lui Băsescu, nici pe cel, de-o infantilă candoare şi de-o perfidie de plagiator versat, al lui Ponta, sau al unui Crin tot mai pleoştit. Nici pe vorba liderilor locali, încremeniţi în proiect, nu trebuie a pune mare preţ. Unul dintre ei, când c