Doar atat ca unul dintre co-presedinti i-a strecurat colegului si prietenului sau in san sarpele neincrederii.
E acelasi sarpe care i-a imprastiat pe prietenii politici din Conventia Democratica in 2000, pe colegii din Alianta DA in 2006, dar nu s-a atins de ARD pentru ca intovarasitii umblau sub acoperire, nefiind nici prea prieteni, nici prea colegi, ci oameni nevoiasi, adica fara voturi. Asa ca alianta le-a disparut in liniste prin disolutie.
Se zice ca interesul poarta fesul, numai ca aroganta nu este interes, ci meteahna de caracter, iar lovitura data USL de catre dl Ponta nu inseamna altceva decat o rabufnire de orgoliu. Ideea de calcul politic insa nu trebuie exclusa.
Si-asa de vreo doua-trei zile mai toti jurnalistii si analistii au devenit scenaristi. Unii atat de talentati, ca te si miri cum de nu i-au remarcat headhunters-ii de la Hollywood.
Intre calcul politic si aventura de doi bani
Pentru ca faptele sunt cele cunoscute de toata lumea, cele intoarse si pe fata si pe dos de activistii de partid si formatorii de opinii din presa si de la TV, calculul politic initial ar putea sa ne ajute sa intelegem mai bine ce s-a dorit si ce-a iesit. Nu vom apasa prea mult pe coarda increderii, deoarece instrumentelor politicii noastre coarda asta sensibila le lipseste. Nu chiar cu desavarsire.
Mai intai trebuie spus ca asteptarile noastre si ale celor ce citesc ziarele coincid de asta data cu cele exprimate de CSM si de asociatiile profesional-sindicale ale judecatorilor si ale procurorilor. De zeci de ani militam si in strada, si in mass-media pentru separatia constitutionala, clara si definitiva a celor trei puteri ale statului de drept, dar de tot atatia ani nu stiu ce se intampla, ca, exact cand trebuie atins acest obiectiv, apare un lider tare si arogant care ne intoarce in punctul de plecare.