Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asociaţiile patronale bihorene au la dispoziţie un centru de afaceri modern în Cetate

Publicat in Bihoreanul, vineri 5 aprilie 2013 ·

Condiţii sunt, afaceri să fie! Asociaţiile patronale bihorene au la dispoziţie începând de această săptămână un centru de afaceri modern, cu toate dotările necesare, în incinta Cetăţii. Situat la etajul doi al corpului C din curtea fortificaţiei, în clădirea în care pe vremuri funcţiona Poliţia Rutieră, noul centru de afaceri a fost amenajat cu ajutorul unui proiect transfrontalier în valoare de 4 milioane euro.

Finanţarea a fost câştigată în 2010 de Camera de Comerţ şi Industrie Hajdu-Bihar în parteneriat cu Federaţia Patronilor Bihor. Ulterior, locul asociaţiei patronale a fost preluat de municipalitatea orădeană, pentru că, în lipsa confinaţării de circa 40.000 euro, FPB risca să piardă proiectul.

Realizarea centrului de afaceri din Cetate a fost dusă la bun sfârşit de Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadru Primăriei, iar vineri a avut loc inaugurarea oficială.

La eveniment au participat printre alţii viceprimarul Mircea Mălan, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Hajdu - Bihar, Miklossy Ferenc, directorul DMPFI, Marius Moş şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din cele două judeţe vecine.

"Ideea de a pune la dispoziţia mediului economic, acest spaţiu cu toate dotările aferente a fost gândită să sprijine mediul economic orădean şi să dezvolte colaborarea dintre firmele române şi ungare", a spus viceprimarul Mircea Mălan.

La rândul său, Miklossy Ferenc a evidenţiat buna colaborare în plan economic între companii din România şi Ungaria. "În ultimii ani, relaţiile comerciale şi de afaceri româno-maghiare s-au dezvoltat foarte mult. În 2012, spre exemplu, s-a ajuns la suma de 7 miliarde euro ceea ce înseamnă foarte mult. Prin comparaţie, relaţiile comerciale cu Rusia, furnizorul de energie al Ungariei s-au ridicat la 10 milioane euro iar cele cu China au fost de 4 miliarde de euro", a spus preşedintele

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 100 de unități de învățământ, închise luni din cauza vremii. Lista anunțată de Ministerul Educației

Ziare.com acum 43 minute
Ministerul Educației a anunțat că luni, 30 septembrie, va fi suspendată activitatea din 98 de unități de învățământ din Galați din cauza vremii. Potrivit informațiilor furnizate, lista ar urma să fie actualizată. „Conform informațiilor transmise de

PNL Dolj mizează pe continuitate: Nicolae Ciucă deschide lista pentru SENAT

Gandul acum o ora
Preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, va candida pentru un nou mandat de senator, deschizând lista PNL Dolj, conform unui comunicat al organizaţiei transmis duminică. Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe a Comitetului

Cutremur în Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 s-a produs, duminică după-amiază, în judeţul Vrancea. Un alt seism, de 2,1, a avut loc în aceeaşi zi, dar în Buzău.

VIDEO Prima ninsoare din acest sezon la Bâlea Lac. Drumarii deja intervin pe Transfăgărășan

HotNews acum o ora
Duminică, la Bâlea Lac, a început să ningă, primii fulgi de nea din această toamnă fiind înregistrați în jurul orei prânzului, scrie Ora de Sibiu. Meteorologii au anunțat că, începând de duminică seară, de la ora 20:00, și până luni la ora 10:00, es

Gigi BECALI, posibil candidat AUR la Camera Deputaților / George Simion: A învăţat unele lucruri. Nu merge degeaba la mănăstiri, la biserici

Gandul acum 16 minute
Președintele AUR, George Simion, a declarat că Gigi Becali ar putea să fie unul dintre candidații partidului său pentru un loc în Camera Deputaților, însă nu există încă o înțelegere concretă în acest sens. Simion a negat zvonurile privind o potenți

Furt de la arena Roland Garros: hoţii au plecat cu bani şi cu bijuterii în valoare de zeci de mii de euro

News.ro acum 3 ore
În noaptea de joi spre vineri, 11 000 de euro şi bijuterii în valoare estimată la 20 000 de euro s-au furat de la arena Roland-Garros din Paris. O anchetă este în curs de desfăşurare, relatează bfmtv.com. Una sau mai multe persoane necunoscute au re

Cod roşu de inundaţii, pe râuri din judeţele Galaţi şi Vaslui

News.ro acum 6 ore
Hidrologii au emis o avertizare Cod roşu de inundaţii, începând de la miezul nopţii de duminică spre luni, pentru râuri din judeţele Vaslui şi Galaţi. De duminică la prânz, este în vigoare un Cod portocaliu pe râuri din bazinele hidrografice Mureş,

Nou cutremur, cu magnitudinea de 2,9 în Brăila

Mediafax acum 36 minute
Seismul a avut loc la ora 18.35 şi s-a produs în Muntenia, Brăila, la adâncimea de 15.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Brăila, Galaţi, Izmayil, Tulcea, Focşani şi Buzău. Duminică, la ora 15.23, a avut loc un cutremur cu magnitudine

A fost găsit trupul lui Hassan Nasrallah. Era intact. Care a fost cauza morții liderului Hezbollah

Ziare.com acum 3 ore
Trupul fără viață al lui Hassan Nasrallah, liderului Hezbollah, a fost recuperat și este întreg după atacul aerian devastator al Israelului de vineri, 27 septembrie, în sudul Beirutului, în urma căruia acesta a fost ucis, au declarat duminică, 29 se

Extrema dreaptă austriacă obţine cele mai multe voturi în alegerile legisltive, arată primele proiecţii

News.ro acum 48 minute
Partidul Libertăţii (FPÖ, extremă dreapta) a obţinut în alegerile legislative de duminică cele mai multe voturi 29,1%), potrivit primelor proiecţii, şi se îndreaptă către o victorie fără precedent condus de către Herbert Kickl, urmat de ÖVP (26,2%)

Vremea

București
acum

15°
dum.

15°/21°
lun.

12°/15°
mar.

12°/19°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

12°
dum.

12°/18°
lun.

9°/13°
mar.

8°/11°
mie.

9°/18°
Constanta
acum

20°
dum.

17°/22°
lun.

11°/14°
mar.

12°/16°
mie.

12°/19°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/15°
mie.

6°/16°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°
mie.

9°/20°