Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa Francisc a dublat numărul de "followeri" ai contului papal de pe Twitter

Publicat in Mediafax, vineri 5 aprilie 2013 ·

Papa Francisc a devenit atât de popular încât numărul de "followeri" de pe Twitter s-a dublat, ajungând la 5 milioane de persoane, în trei săptămâni de pontificat, o treime din intervalul de care a avut nevoie predecesorul său Benedict al XVI-lea pentru a ajunge la 2,5 milioane de admiratori.

Contul @pontifex (papă, în latină) care este disponibil în nouă limbi, inclusiv engleză, spaniolă, franceză, arabă şi latină, a fost lansat pe 12 decembrie 2012 de fostul papă, Benedict al XVI-lea.

Contul a fost închis după două luni de existenţă, când avea 2,5 milioane de followers, pe 28 februarie, ziua demisiei papei Benedict al XVI-lea, care a marcat totodată începutul perioadei cunoscute sub denumirea de "Scaun vacant".

Pe 19 martie, la puţin timp după reactivare, după alegerea papei Francisc pe 13 martie, numărul de followeri ai contului papal crescuse deja la 4 milioane de persoane.

Mesajele postate de papă pe Twitter sunt în esenţă mesaje religioase, îndemnuri spirituale şi nu evocă niciodată viaţa privată a suveranului pontif.

În cel mai recent mesaj postat de papă, joi, acesta spunea: "Dumnezeu ne iubeşte pe toţi. Nu trebuie să ne fie frică să Îl iubim".

Comentariile lăsate de followeri nu sunt întotdeauna foarte curtenitoare sau adoptă uneori un ton glumeţ. "Şi? Te-ai instalat bine?", îi scria joi papei Francisc unul dintre utilizatorii de pe Twitter.

Vaticanul şi-a sporit considerabil prezenţa în aceste ultime luni pe toate site-urile şi reţelele de socializare (inclusiv Facebook şi YouTube), încercând să ajungă astfel la un public mai larg, care să includă persoanele tinere.

Vaticanul a explicat faptul că mesajele de pe Twitter sunt aprobate de papă, chiar dacă nu sunt scrise în mod direct de acesta. Ele sunt scrise de la un singur computer, pentru a se evita astfel pirateria online şi scurgerile de informaţii în

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 5 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

VIDEO O ambarcațiune plină cu turiști s-a răsturnat într-o destinație populară din Vietman. Cel puțin 27 de morți

HotNews acum 5 ore
Cel puțin 27 de persoane au murit după ce o ambarcațiune turistică s-a răsturnat sâmbătă în timpul unei furtuni în Golful Halong din Vietnam, a raportat presa de stat, transmite Reuters. Ambarcațiunea, care transporta 53 de persoane, s-a răsturnat î

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°