Ieri, de Ziua animalelor fără stăpân, au primit mâncare la ei „acasă”, chiar pe străzile oraşului.
Ziua Internaţională a Animalelor Fără Stăpân a fost marcată ieri, în toată ţara, prin organizarea unor evenimente care au avut rolul de a-i sensibiliza pe oameni mai mult cu privire la soarta acestor animale. La Braşov, Asociaţia SRS s-a gândit să facă cât mai mulţi dintre câinii vagabonzi fericiţi şi să serbeze această zi, chiar la ei „acasă”, oferindu-le mâncare specială. Astfel, braşovenii au fost invitaţi să le ducă patrupedelor de lângă bloc de mâncare, pentru ca necuvântătoarele să se poată bucura de această sărbătoare. Unii dintre ei au şi imortalizat momentul şi au împărţit pozele cu prietenii, pentru a sublinia faptul că aceste animale sunt foarte fericite când cineva le oferă un asemenea ospăţ. „Ne considerăm un grup de prieteni cu interese comune, o sursă de distracţie, de informare, un mod plăcut de ocupare a timpului liber. Printre hobby-urile membrilor putem găsi: fotografia, drumeţiile, automobilismul etc., hobby-uri care inspiră activitatea diversificata a SRS-ului. De la campionate de billiard, tunning auto până la explorarea de obiective turistice, toate au ca şi scop îmbunătăţirea relaţiilor şi raporturilor dintre membri, în vederea promovării conceptului SRS”, ne-a declarat Sirca Dorin Dănuţ, membru fondator SRS Braşov, care, alături de colegii lui, au iniţiat această campanie inedită pentru Braşov, ieri de Ziua Animalelor fără Stăpân. O zi pe care alte ong-uri de profil se pare că au cam uitat-o. Ieri, de Ziua animalelor fără stăpân, au primit mâncare la ei „acasă”, chiar pe străzile oraşului.
Ziua Internaţională a Animalelor Fără Stăpân a fost marcată ieri, în toată ţara, prin organizarea unor evenimente care au avut rolul de a-i sensibiliza pe oameni mai mult cu privire la soarta acestor animale. La Braşov, Asociaţia SRS