Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Bebe sexologul" a fost concediat de la Universitatea de Medicină din Iaşi  pentru abateri disciplinare repetate

Publicat in Adevarul, vineri 5 aprilie 2013 ·

Vasile Mihăescu, psihologul care şi-a câştigat notorietatea în urma apariţiilor la Acasă TV, în emisiunea "De 3 x Femeie" a Mihaelei Tatu, se află de mai mult timp într-un conflict dur cu rectoratul Universităţii de Medicină din Iaşi, tranşat în favoarea celor din urmă.

Comisia de Disciplină a Universităţii de Medicină "Gr. T. Popa" din Iaşi a decis să-i desfacă contractul de muncă lui Vasile Mihăescu, angajat ca şi conferenţiar la instituţia de învăţământ din Capitala Moldovei, unde preda cursul de "Ştiinţele comportamentului".

Decanul Facultăţii de Medicină, Doina Azoicăi, susţine că a primit mai multe reclamaţii în ultima perioadă din partea studenţilor, potrivit cărora Vasile Mihăescu a absentat în repetate rânduri de la cursurile pe care trebuia să le predea. Azoicăi susţine că luat decizia desfacerii contractului de muncă din cauza abaterilor repetate.

La începutul anului 2012, Mihăescu a fost chemat în faţa Comisiei de Etică a universităţii pentru a-şi justifica ieşirile publice repetate îndreptate împotriva conducerii. Mihăescu a opiniat în cadrul conferineţelor susţinute că rectorul Vasile Astărăstoae este printre principalii vinovaţi ai crizei cadrelor medicale şi că acesta ar trebui să-şi dea demisia din funcţia de şef al Colegiului Medicilor. „Este o criză de modele în Universitatea de Medicină şi Farmacie. Tinerii ne pleacă din România, studenţii care devin medici pleacă pentru că nu mai au modele care să le garanteze succesul în cazul în care le vor urma. Domnul rector, aşa-zis model, nu ştie care sunt profesorii aleşi de studenţi drept «profesori Bologna». Noi, ca modele în funcţii de conduceer avem modelul Astărăstoae şi modelul Azoicăi. Profesorul care este complice cu infractorul nu poate fi un model bun. Ar trebui ca un rector de moralitate să-şi depună întâi demisia de onoare din funcţia de rector şi apoi să candideze la alte fu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum 51 minute
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 23 minute
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

FOTO Un tânăr de 19 ani a murit după un accident între o mașină și un tren

Botosani News acum 25 minute
O coliziune a avut loc între un tren și un autoturism, luni seară, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe raza orașului Liteni. Mașina a fost prinsă sub locomotivă și o singură persoană în interior, a rămas încarcerată. Au intervenit pompierii

Presa franceză, după victoria României cu Ucraina: Românii au dat o lecţie de fotbal

News.ro acum 2 ore
Ultraeficientă, România a surclasat, luni, Ucraina la Munchen (3-0), în grupa E de la Euro-2024. Ucraina, în ciuda posesiei copleşitoare, a fost neputincioasă, au notat jurnaliştii de la lequipe.fr. Deşi a avut 70% din posesie şi a dominat mare part

Fetiţă de patru ani, preluată de SMURD după ce a înghiţit o monedă

Adevarul acum 53 minute
O fetiţă, în vârstă de patru ani, din localitatea Corni, județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a înghiţit accidental o monedă. ISU Botoșani le amintește părinților care au copii mici că aceștia sunt foarte imprevizibili, iar situațiile ca acea

BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă

Cancan acum o ora
Durere cumplită pentru o familie din Botoșani! Andrei Muraru a pierit pe asfalt la doar 35 de ani. A fost victima unui accident rutier tragic și în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat. Tânărul se afla pe motocicleta sa, câ

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti, reţinuţi pentru 24 de ore

Mediafax acum 3 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei au calitatea de suspecţi într-un dosar penal.

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Nicolae Ciucă îi felicită pe tricolori: Suntem mândri de voi şi mândri să fim români

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă i-a felicitat pe tricolori, luni seara, pentru victoria obţinută împotriva Ucrainei la Campionatul European de Fotbal, care are loc în Germania. „Felicitări, băieţi! Ne-aţi umplut inimile de bucurie! Suntem mândr

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

25°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°