„Panoramicul” Mariei Gheorghiţă - Vornicu şi al lui Andrei Morteci se doreşte continuat şi aprofundat.

Alături de parizianul Luvru, în Musée de l’Orangerie, se află expuşi câţiva din Nuferii lui Claude Monet - în total 8 pânze, înalte de 2 m, de lungimi variabile (între 6 şi 17 m), dispuse în două săli ovale. Forma şi dimensiunile tablourilor sunt în acord perfect cu spaţiul alocat. Care ar fi avantajul privitorului? Acesta se vede plasat „în centru”, ca pe o insulă pustie, fiind absorbit parcă de peisajul impresionist care îl flanchează din toate părţile. Forma lucrărilor şi dispunerea succesivă a acestora într-o ordine prestabilită permit lectura circulară a motivelor, îngăduind fiecăruia să participe cu privirea la succesiunea anotimpurilor sau la prefacerile de lumină ale unei zile obişnuite.

Într-o perspectivă similară ar putea fi citit şi proiectul artistic performativ, cu miză analitică, derulat recent la Galeria „Th. Pallady” din Iaşi. Există un singur fel de a privi lumea? Un posibil răspuns ne oferă Maria Gheorghiţă - Vornicuşi Andrei Morteci. Aceştia propun o panoramare a spaţiului public, aşa cum se vede în mod obişnuit de la înălţimea propriei ferestre. Dacă într-un proiect anterior miza reprezentării era mai curând domestică, artiştii zăbovind asupra unor scene intime, familiale, de interior, ferite de agresiunea lumii exterioare, de această dată privirea iese prin cadrele ferestrei de apartament şi alunecă circular, de la stânga spre dreapta, reiterând parcă gestul unei lecturi secvenţiale a spaţiului urban. „Cartea” lumii în care ne situăm se deschide generos, cu toate semnele ei ameninţătoare. Păsări fioroase, ciori uriaşe, ziduri cenuşii, şantiere în lucru compun decorul sumbru al unui oraş care îşi descoperă mai curând faţa neospitalieră.

Preţ de trei săptămâni, cei doi artişti au scrutat aceeaşi privelişte, în momente dif