Sculptorul Aurel Vlad, reprezentant de seamă al generaţiei anilor 1980, dezvoltă în ultimele decenii unul dintre cele mai coerente şi importante programe artistice. Interesat fiind de o sondare atentă a comportamentului uman aflat la limită, sculptura lui Aurel Vlad dezvoltă o emoţie şi adesea o nelinişte, ce interpelează activ privitorul. În faţa unei sculpturi de Aurel Vlad nu poţi să fi nepăsător, nu poţi să nu reacţionezi, nu poţi să nu te întrebi cine suntem şi de unde venim.
Jose Saramango în „Eseu despre luciditate” scria: „Când ne naştem, când venim pe această lume, este ca şi cum am fi semnat un contract pentru tot restul vieţii noastre, dar vine o zi în care ajungem să ne întrebăm, Oare cine a semnat în numele nostru”. Călăuziţi de steaua norocoasă „Pelerinii” lui Vlad caută divinitatea, dar pentru a o întâlni ei trebuie să-şi învingă spaimele. Frica, teama, angoasele, momentele de slăbiciune şi nelinişte trezesc în om cele mai nebănuite reacţii. În „Dedal si Icar”, Icar doreşte să se înalţe, dar este oprit de teama care pune stăpânire pe tatăl său. Braţele lui Dedal îl opresc pe Icar, este spaima părintească de a nu se întâmpla ceva rău copilului iubit.
Spaima este unul dintre sentimentele cele mai comune şi totodată cele mai înfricoşătoare ale omului. Este spaima dată de lipsa cunoaşterii în „Eclipsa”, spaima de autocunoaştere în „Narcis” sau de puterea minţii în „Cosmarul”. Este spaima de a nu te lăsa pradă instinctelor ucigaşe, de a nu lăsa instinctul animal să te stăpânească în „Omul câine” sau spaima de moarte, care reconfirmă umanitatea prin „Înviere”.
Interogarea continuă este cea care declanşează drama umană. „David plângându-l pe Goliat” este în acest sens una dintre cele mai puternice comentarii la adresa istoriei recente a poporului roman. David reprezentat de poporul roman îl înfrânge pe Goliat, conducatorul mult iubit,