Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi pentru nerespectarea regulilor de comerţ stradal în Mangalia

Publicat in Ziua Constanta, vineri 5 aprilie 2013 ·

Consilierii locali din Mangalia au adoptat, în cadrul celei mai recente şedinţe, un proiect de hotărâre privind aprobarea listei de priorităţi pentru solicitanţii de locuinţe cu regim de închiriere, sociale şi tip ANL. „Astfel, locuinţele vor fi atribuite în baza punctajelor acumulate de solicitanţi şi a criteriilor stabilite la nivelul municipalităţii. În prezent, un număr de 18 locuinţe sociale nou construite sunt situate în zona M.I. Dobrogeanu, 11 spaţii locative, în regim de închiriere, se află în cartierul Dobrogea II, iar alte cinci locuinţe tip ANL vor fi atribuite în zona Oituz. Acestea din urmă au fost eliberate, ca urmare a încălcării clauzelor contractuale de către foştii deţinători”, se precizează într-un comunicat de presă al administraţiei locale.

În cadrul aceleiaşi şedinţe a CL, consilierii locali au adoptat un Regulament privind activitatea de comerţ stradal pe raza municipiului Mangalia. Conform documentului, se interzice comerţul stradal/ambulant pe domeniul public sau privat al municipiului Mangalia, cu excepţia evenimentelor organizate de Primărie. Amplasarea construcţiilor temporare se va face numai în locurile stabilite de municipalitate, cu respectarea articolelor din Regulament. „Nerespectarea prevederilor Regulamentului atrage după sine răspunderea materială şi contravenţională, după caz. Astfel, amenzile pot atinge valoarea maximală de 2000 de lei”, se mai menţionează în comunicatul de presă. Consilierii locali din Mangalia au adoptat, în cadrul celei mai recente şedinţe, un proiect de hotărâre privind aprobarea listei de priorităţi pentru solicitanţii de locuinţe cu regim de închiriere, sociale şi tip ANL. „Astfel, locuinţele vor fi atribuite în baza punctajelor acumulate de solicitanţi şi a criteriilor stabilite la nivelul municipalităţii. În prezent, un număr de 18 locuinţe sociale nou construite sunt situate în zona M.I. Dobrogea

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum o ora
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

După caniculă, ANM anunță ploi torenţiale, grindină şi vijelii. Unde va ploua torențial

Gandul acum 56 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare un cod portocaliu de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în 12 judeţe. Vremea se schimbă de sâmbătă, la ora 15:00, potrivit meteorologilor. Unde va ploua torențial Avertizarea ține până du

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 46 minute
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 2 ore
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 5 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 4 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Un portavion american a sosit în Coreea de Sud pentru exerciţii militare comune la care participă şi Japonia

News.ro acum 2 ore
Un portavion american cu propulsie nucleară, Theodore Roosevelt, a sosit sâmbătă în oraşul-port Busan din Coreea de Sud, pentru exerciţii militare comune cu ţara gazdă şi Japonia, a anunţat marina sud-coreeană, citată de Reuters. Liderii celor trei

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum o ora
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

30°
sâm.

18°/31°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

36°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°