Pe simezele Muzeului Naţional de Artă al României ne întâmpină, în prezent, splendoarea unor picturi de acum 500 de ani, de la biserica Mănăstirii Argeşului. Şi în cazul acestei expoziţii, am dorit să aflu cât mai multe, chiar de la cei care le-au pus în valoare pentru ochiul vizitatorului contemporan. De aceea, le-am adresat mai multe întrebări doamnelor Emanuela Cernea şi Lucreţia Pătrăşcanu, care au avut amabilitatea să-mi răspundă, în cele ce urmează.
Liana Tugearu: Cum s-a născut ideea organizării acestei expoziţii?
Expoziţia a devenit o necesitate pe măsură ce procesul de restaurare prin care au trecut aceste fragmente de frescă, în ultimele două decenii, se apropia de sfârşit. Pe de o parte, era de datoria noastră să înlesnim întâlnirea publicului cu frescele, care se prezintă acum sub o nouă înfăţişare, pe de altă parte trebuia să le oferim prilejul restauratorilor de a ne împărtăşi din observaţiile acumulate pe parcursul acestei atât de intime investigaţii. Apropiindu-ne, însă, de punctul terminus al acestei fascinante călătorii am fost surprinşi să constatăm că anul în care se finaliza restaurarea ultimului fragment de frescă marchează împlinirea a 500 de ani de când Sfântul Neagoe Basarab – ctitorul Mănăstirii Argeşului – a devenit voievodul Ţării Româneşti şi a început să construiască această biserică. Firesc, expoziţia pe care o gândeam ca pe o punere în valoare a restaurării frescelor îşi revendica misiunea de a deveni, totodată, un prilej de a omagia personalitatea ctitorului, o proiecţie peste veacuri a vizionarului voievod.
Modul de lucru în echipe interdisciplinare este evident în cazul acestei expoziţii. Cum a funcţionat el de această dată?
Noi am avut şansa de a deveni parte a acestei echipe în ultimii 12 ani, pe când procesul de restaurare al frescelor era destul de avansat. Nu noi am ini