Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Aşteptăm suporterii la stadion, pentru că nu îi vom dezamăgi” Săgeata s-a ascuţit ca să îi taie din aripi echipei CF Brăila

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 6 aprilie 2013 ·

Vice-lidera Ligii a 2-a, Săgeata Năvodari, echipă aflată la egalitate de puncte, 31, cu formaţia de pe locul întâi, FC Botoşani, susţine mâine, de la ora 11.00, pe teren propriu, partida din etapa a 20-a a campionatului, cu CF Brăila, care ocupă locul cinci în clasament, cu 26 de puncte. Ambele echipe şi-au fixat ca obiectiv promovarea.

„Este un adevărat derby pentru noi. Dacă vom câştiga, ne înscriem clar pe drumul către promovare. Avem cel mai bun atac din Liga a 2-a şi am primit doar două goluri în retur. Fac un apel la toţi cei care îşi doresc ca, din vară, să vadă aici meciuri de Liga 1, să vină să ne susţină. Avem nevoie de cât mai mulţi suporteri”, a declarat Nicu Babu, principalul finanţator al Săgeţii. Partida se joacă pe stadionul „Flacăra” din Năvodari, iar intrarea este liberă.

„Va fi un meci de şase puncte, dar nu decisiv, pentru că vor mai urma destule partide. Însă, cu o victorie, i-am ţine sub noi în clasament pe brăileni. Putem să câştigăm fără probleme dacă vom juca la adevărata noastră valoare. La asemenea meciuri tari, jucătorii se motivează singuri, pentru că fiecare vrea să arate ce poate. O victorie ne-ar ţine sus şi în următoarele două etape, când nu jucăm. Aşteptăm suporterii la stadion, pentru că nu îi vom dezamăgi”, a arătat antrenorul principal al Săgeţii, Constantin Gache. Atacantul Marius Tigoianu a spus: „Va fi un meci greu, dar trebuie să continuăm pe linia ascendentă din retur, când am reuşit patru victorii. Vom face totul să ţinem CF Brăila sub noi, să îi tăiem din aripi. Lupta pentru promovare rămâne deschisă, principalele noastre contracandidate fiind FC Botoşani şi Delta Tulcea”.

Ieri, s-a jucat prima partidă a rundei: CS Otopeni - Chindia Târgoviște 3-1. Meciurile de astăzi se dispută de la ora 11.00, după programul: Sportul Studenţesc - Unirea Slobozia, Delta Tulcea - ACS Buftea, FC Botoşani - Din

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°