Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim - Győr. Alexandrina Barbosa: „Vreau să câştig Liga Campionilor cu Oltchim!“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 aprilie 2013 ·

Oltchim - Győr / Alexandrina Barbosa, una dintre jucătoarele echipei din Vâlcea, ar putea fi cheia succesului pentru Oltchim în turul din semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin.

Jucătoarea cu dublă cetăţenie, portugheză şi spaniolă, este unul dintre atuurile lui Jakob Vestergaard în vederea meciului cu Győr. Într-un interviu acordat „Prosport“, Alexandrina Barbosa prefaţează partida din semifinalele Ligii Campionilor, având cuvinte de laudă la adresa tehnicianului echipei Győr, Ambros Martin:

„Este dedicat 100% meseriei. Ştiu cum gândeşte jocurile, nu lasă nimic la voia întâmplării Îşi aşază foarte bine apărarea, pleacă de la ideea că o defensivă bună câştigă un meci. Dacă apărarea nu merge, nici atacul nu o face, cam asta e filosofia lui despre handbal“. În contextul ipotezei că Győr ar porni cu prima şansă la accederea în ultimul act al competiţiei, Barbosa este tranşantă: „A mai fost favorită şi nu s-a calificat. Nu e o problemă“.

Iniţial, handbalista a avut îndoieli cu privire la transferul său la Oltchim, însă acum obiectivul ei principal, de a câştiga Liga Campionilor, pare să fie aproape de realizat tocmai în tricoul formaţiei vâlcene. „M-au sunat de mai multe ori să vin la Vâlcea, dar am ezitat la început. N-am avut cea mai bună experienţă la Braşov, în 2010 am vrut să revin în Spania. Oltchim a insistat, m-am consultat cu prietenii, aceştia mi-au recomandat să accept oferta, întrucât este o echipă de cel mai înalt nivel. Nu regret că am luat această decizie şi acum sper să câştig Liga Campionilor“, a conchis Barbosa. Partida Oltchim - Győr se va disputa la Sala Polivalentă, începând cu ora 18.00 şi va fi transmisă de DigiSport. Returul se va juca la Veszprém, în data de 11 aprilie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului

News.ro acum 20 minute
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar este oprit temporar, până la eli

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 47 minute
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Slovacia reuşeşte cea mai mare surpriză de până acum la Euro 2024

Mediafax acum 39 minute
Ivan Schranz a deschis scorul în minutul 7 pentru slovaci, după ce Lukaku, la belgieni, a ratat în minutul 3, cu o paradă a lui Dubravka. Slovacul a profitat de o minge respinsă în faţă de portarul belgian Casteels şi a strecurat mingea în poarta ac

ALEGERI LOCALE 2024 – Consilii Judeţene: PSD - 34,71%, PNL - 27,99%, AUR - 11,00%, Alianţa Dreapta Unită - 7,96%, UDMR - 6,30% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 33 minute
PSD a obţinut 34,71% dintre mandatele de consilieri judeţeni în urma alegerilor din 9 iunie, potrivit datelor transmise, luni seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 27,99%, AUR - 11,00%, Alianţa Dreapta Unită - 7,96%, UDMR - 6,30%.

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur la turneul de la Birmingham

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, locul 29 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur al turneului de categorie WTA 250 de la Birmingham. Cîrstea, cap de serie 3, a fost învinsă cu scorul de 7-6 (2), 6-2 de sportiva chineză Lin Zhu, numărul 54 mondial. Meciul a durat

Presa franceză, după victoria României cu Ucraina: Românii au dat o lecţie de fotbal

News.ro acum 2 ore
Ultraeficientă, România a surclasat, luni, Ucraina la Munchen (3-0), în grupa E de la Euro-2024. Ucraina, în ciuda posesiei copleşitoare, a fost neputincioasă, au notat jurnaliştii de la lequipe.fr. Deşi a avut 70% din posesie şi a dominat mare part

Fetiţă de patru ani, preluată de SMURD după ce a înghiţit o monedă

Adevarul acum o ora
O fetiţă, în vârstă de patru ani, din localitatea Corni, județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a înghiţit accidental o monedă. ISU Botoșani le amintește părinților care au copii mici că aceștia sunt foarte imprevizibili, iar situațiile ca acea

BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă

Cancan acum o ora
Durere cumplită pentru o familie din Botoșani! Andrei Muraru a pierit pe asfalt la doar 35 de ani. A fost victima unui accident rutier tragic și în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat. Tânărul se afla pe motocicleta sa, câ

Șeful Poliției Cluj, şeful Serviciului Rutier din instituţie şi doi poliţişti rutieri, reţinuţi de DNA

Ziare.com acum 2 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, chestorul Mihai Rus, a fost reţinut luni, 17 iunie, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj, pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals în declaraţii, în dosarul în care luni au avut l

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

24°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

25°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°