Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiunile Condmag Braşov - a 13-a creştere pe Bursă

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 6 aprilie 2013 ·

Evoluţiile din primul trimestru al acestui an de pe BVB sunt cele mai slabe din ultimii patru ani

Acţiunile companiei Condmag Braşov au urcat în primele trei luni ale acestui an cu 26,6%, clasându-se astfel pe locul 13 într-un top al creşterii pe bursă. Topul amintit este condus de companiile Cemacon Zalău, ale cărei acţiuni au urcat cu 94,6%, Prefab Bucureşti – 68,8%, şi Comcem Constanţa – 64,1%.

Bursa de la Bucureşti a încheiat primul trimestru pe creştere, dar performanţele sunt departe de cele înregistrate în primele trei luni ale anului trecut, atât la nivelul indicilor bursieri, cât şi al valorii tranzacţiilor.

Indicele BET, care urmăreşte cele mai importante zece companii de pe bursă (cu excepţia SIF-urilor), a crescut cu 9,5% de la începutul anului, iar indicele BET-FI, care urmăreşte titlurile celor cinci SIF-uri şi ale Fondului Proprietatea (FP), are un avans de 7,5%. În primul trimestru al anului trecut, BET-ul câştigase 24%, iar indicele BET-FI înregistrase un avans de 29%.

Privind mai înapoi, evoluţiile din primul trimestru al acestui an de pe bursă sunt cele mai slabe din ultimii patru ani. De regulă, primul trimestru este una dintre cele mai bune perioade pe bursă, deoarece investitorii îşi refac portofoliile şi cumpără acţiuni pentru a beneficia de dividende. Evoluţiile din primul trimestru al acestui an de pe BVB sunt cele mai slabe din ultimii patru ani

Acţiunile companiei Condmag Braşov au urcat în primele trei luni ale acestui an cu 26,6%, clasându-se astfel pe locul 13 într-un top al creşterii pe bursă. Topul amintit este condus de companiile Cemacon Zalău, ale cărei acţiuni au urcat cu 94,6%, Prefab Bucureşti – 68,8%, şi Comcem Constanţa – 64,1%.

Bursa de la Bucureşti a încheiat primul trimestru pe creştere, dar performanţele sunt departe de cele înregistrate în primele trei luni ale anului tre

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 2 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum o ora
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 3 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Klaus Iohannis: Astăzi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, ne vom concentra pe decizia cu privire la funcţiile de conducere UE la nivel înalt şi pe adoptarea Agendei Strategice a Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, joi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, el afirmând că în cadrul şedinţei, se vor concentra pe decizia cu privire la funcţiile de conducere UE la nivel înalt şi pe adoptarea Agendei Strategice a U

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum o ora
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

La ce analize gratuite vor avea acces românii neasigurați. CNAS a anunțat modificări pentru mai multe boli grave

Ziare.com acum o ora
Românii neasigurați vor avea acces la analize gratuite pentru câteva boli grave. Femeile însărcinate vor beneficia și ele de o analiză importantă, chiar dacă nu au venituri. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat modificările la contract

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la preşedinţie

Mediafax acum 3 ore
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor la şedinţa de joi a Consiliului Reprezentanţilor Unio

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum o ora
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°