Orice regim democratic serios, oricat de sofisticat, este predictibil, cetatenii fiind convinsi ca in viitorul apropiat sau indepartat tara lor va avea o anume evolutie, iar urmasii, un anume viitor. Or asta inseamna ca actiunile guvernantilor si ale politicienilor, fie de la Putere, fie din Opozitie, sunt acelea din programele politice cu care au castigat alegerile.
Intr-un astfel de regim normat si predictibil, politica se desfasoara in cadre formale (Parlament, Consilii locale), dupa reguli precise, iar spatiul public este lasat la dispozitia presei, a televiziunilor si a Internetului pentru entertainment si, de ce nu, pentru degajarea unor curente, opinii, pentru cultivarea unor sentimente, inclusiv pentru educarea adultilor.
Un debut neconcludent
Din enumerarea de mai sus se observa ca democratia noastra se afla abia la inceputul unui drum greu, cu suisuri si coborasuri, iar acumularile celor 23 ani postrevolutionari nu au reusit sa creeze inca o masa critica, in stare sa inlature accesele de voluntarism politic si aventurism care sa ne poata intoarce din drum.
Fireste ca ultimele doua constituie materia de baza a unui thriller mediatic aducator de rating si, bineinteles, bani, thriller care ne tine captivi de atata amar de vreme. Numai ca, din cauza acestei captivitati, facatorii de politici publice (policy makers) si dregatorii (guvernantii) fug din spatiile normate si aglomereaza mass-media in speranta ca vor capitaliza imagine si notorietate. De aceea, pentru ei sunt mai putin importante valoarea deciziei politice si actul de buna guvernare decat spectacolul mediatic aducator de voturi.
Unii cu politica, altii cu ponoasele
Consecintele unui asemenea mod de a face politica le simtim pe pielea noastra de mai bine de doua decenii: vorbim mai putin de acte si actanti politici decat de actori p
