Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu: "Jucătorii mei au ieşit de pe teren cu conştiinţa împăcată, au făcut totul"

Publicat in Liga2, sâmbătă 6 aprilie 2013 ·

FC Olt a jucat la Arad partitura care era de aşteptat. Oltenii au stat bine în apărare şi au încercat să dea lovitura pe contraatac. Tactica era aproape să le aducă un punct, dar reuşita lui Oara din minutul 81 le-a dat total planurile peste cap.

„Ne-am dorit să facem o figură şi mai frumoasă. UTA mi s-a părut a fi exact cum am spus şi înainte cea mai organizată echipă din serie cu şanse reale la promovare. Starea gazonului cred că şi-a pus amprenta asupra calităţii jocului. Ştiu unde s-a făcut diferenţa, unde am greşit, dar nu voi spune asta public, doar în vestiar. Am încercat să facem un joc bun, nu ştiu dacă am reuşit în totalitate, dar eu spun şi sper că jucătorii mei au ieşit de pe teren cu conştiinţa împăcată că au făcut totul în acest meci”, a declarat Dan Oprescu.

Antrenorul celor de la FC Olt a mai menţionat că l-au deranjat unele acuze venite din tribună conform cărora echipa sa ar fi făcut jocurile celor de la Damila Măciuca. „Noi avem o situaţie foarte grea, credeţi că ne arde să jucăm pentru altcineva? Vreau să le promit arădenilor ceva, că etapa viitoare, când vom juca cu Poli, timişorenii vor avea parte de o viaţă mult mai grea decât a avut-o UTA contra noastră”, a punctat fostul jucător al celor de la Telecom care în final a mai precizat că, în opinia sa, centralul partidei ar fi trebuit să îl elimine pe Cornel Ene pentru faultul ce lui i s-a părut din postură de ultim apărător la Daniel Ene. Sursa: Sport Arad

Foto: Bogdan Samoilenco

FC Olt a jucat la Arad partitura care era de aşteptat. Oltenii au stat bine în apărare şi au încercat să dea lovitura pe contraatac. Tactica era aproape să le aducă un punct, dar reuşita lui Oara din minutul 81 le-a dat total planurile peste cap.

„Ne-am dorit să facem o figură şi mai frumoasă. UTA mi s-a părut a fi exact cum am spus şi înainte cea mai organizată echipă din serie

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 8 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 5 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 9 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 9 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 8 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 7 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 11 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

19°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°