Astăzi se împlinesc patru ani de la protestele violente din 7 aprilie 2009, când mii de tineri au ieşit în stradă pentru a contesta victoria covârşitoare a comuniştilor, cerând repetarea scrutinului parlamentar. „Adevărul“ vă prezintă cronologia evenimentelor care s-au soldat jertfe umane şi au schimbat cursul Republicii Moldova.
Campania pentru scrutinul parlamentar din 5 aprilie 2009 a fost cel mai încrâncenată din ultimii ani. Exerciţiul democratic de vot a fost precedat de câteva restricţii nedemocratice din partea majorităţii comuniste care guvernau ţara de opt ani. De exemplu, au fost interzise blocurile electorale şi ridicat pragul electoral în ajunul scrutinului, fapt criticat de capitalele europene.
În ziua alegerilor s-a constatat că au votat şi unii morţii ajunşi în listele de bază, dar şi moldoveni care nu se aflau în ţara la data scrutinului. De asemenea, în unele localităţi organizaţiile ce monitorizau alegerile au depistat fenomenul turismului electoral. Totodată, unii oameni au găsit în listele electorale de bază că în locuinţa lor ar sta şi alte persoane pe care nu le cunoşteau.
Rezultatele alegerilor arătau o victorie covârşitoare a PCRM, 49,48% (sau 60 mandate). În Parlament reuşind să acceadă Partidul Liberal - 13.13% (15 mandate), Partidul Liberal-Democrat – 12,43% (15 mandate) şi Alianţa Moldova Noastră – 9,77% (11 mandate).
În seara zilei de 6 aprilie 2009, mai mulţi tineri şi-au dat întâlnire la monumentul lui Ştefan cel Mare „să îngroape democraţia din Moldova“ şi să conteste rezultatele. Ei s-au mobilizat prin intermediul SMS-urilor şi a reţelelor sociale, din această cauză fiind denumită de presa străină „revoluţia twiter“. Totodată, legalitatea alegerilor a fost contestată de mai mulţi concurenţi electorali. Mitingul a fost paşnic, iar sutele de tineri adunaţi au mers la Preşedinţie să-i transmi