Mesajul a fost trimis. Multumesc!

900.000.000 de euro au risipit în ultimii patru ani consiliile judeţene şi primăriile

Publicat in BacauNet, duminică 7 aprilie 2013 ·

În România, aproape 40% din locuitori trăiesc în mediul rural, iar drumul lor spre civilizaţie trece prin biroul primăriilor şi-al consiliilor judeţene. Curtea de Conturi anunţă că în ultimii patru ani acestea au risipit 900.000.000 de euro, bani de la stat.

Duminică, 7 aprilie, corespondentul Ştirilor ProTv Rareş Năstase prezintă o serie de proiecte fanteziste care nu-şi dovedesc utilitatea şi îi menţin pe români în sărăcie şi mizerie. “În România, unde e fantezie, există de regulă interese şi hoţie” spune ferm Rareş. “Am analizat cazuri şi-am stat de vorbă cu localnici care doar în teorie beneficiază de ideile edililor. Veţi vedea, cine sunt, de fapt, beneficiarii fondurilor europene şi de la bugetul de stat direcţionate către mediul rural. În ritmul în care au fost introduse utilităţi elementare până acum la ţară, României i-ar mai trebui încă 100 de ani să ajungă la stadiul în care se află Cehia, Polonia şi Ungaria”, mai declară corespondentul.

Urmarea este una ruşinoasă: românii sunt codaşii Europei în toate topurile care privesc igiena corporală, fiind europenii care se spală cel mai puţin, dar care folosesc cel mai mult haznaua din fundul curţii. “Asfaltul e dorinţă, reţeaua de apă potabilă un vis, iar canalizarea pare interzisă. Nevoi şi condiţii elementare în orice ţară civilizată rămân un lux pentru români”, relatează Rareş.

Care sunt viziunile îndrăzneţe devenite coşmar pentru oamenii uitaţi în noroi şi praf, duminică, într-o nouă anchetă marca România, te iubesc!.

Sursa : zf.ro

În România, aproape 40% din locuitori trăiesc în mediul rural, iar drumul lor spre civilizaţie trece prin biroul primăriilor şi-al consiliilor judeţene. Curtea de Conturi anunţă că în ultimii patru ani acestea au risipit 900.000.000 de euro, bani de la stat.

Duminică, 7 aprilie, corespondentul Ştirilor ProTv Rareş Năstase prezintă o serie de proie

Articolul in BacauNet >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elveţia e prima echipă calificată în sferturi la Euro 2024, după ce a eliminat Italia

Mediafax acum 2 ore
Italia, campioana în exerciţiu a fost eliminată de la Euro 2024 după ce a înfruntat sâmbătă Elveţia. Elveţienii au fost echipa mai bună în cea mai mare parte a meciului şi au părut mai puternici, fizic şi tehnic. Italia nu a contat în atac, puţinele

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 3 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 2 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 5 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 6 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 4 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Germania: Doi poliţişti, răniţi grav în timpul manifestaţiilor împotriva congresului AfD

News.ro acum o ora
Doi poliţişti au fost agresaţi şi grav răniţi, sâmbătă, de manifestanţi care protestau faţă de congresul partidului de extremă dreapta AfD, la Essen, unde delegaţii şi-au reales liderii, relatează AFP. Incidentul a avut loc în apropierea sălii comun

Estonia şi-a desemnat un nou premier după ce Kaja Kallas a fost nominalizată în viitoarea Comisie Europeană

G4Media acum o ora
Formaţiunea liberală a premierului eston Kaja Kallas, Partidul Reformei, l-a desemnat sâmbătă pe ministrul climei, Kristen Michal, să preia postul de prim-ministru după ce actuala şefă a guvernului va demisiona în urma nominalizării sale de către li

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum o ora
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

UPDATE - Euro 2024: Meciul Germania – Danemarca, întrerupt din cauza fulgerelor şi a grindinei, s-a reluat

News.ro acum o ora
Meciul dintre echipele naţionale ale Germaniei şi Danemarcei, din optimile de finală ale Campionatului European de fotbal, întrerupt din cauza condiţiilor atmosferice, s-a reluat. Arbitrul englez al meciului dintre Germania şi Danemarca a decis în m

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

25°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
Timisoara
acum

24°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°