Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NASA vrea să captureze un asteroid de mici dimensiuni, până în 2020

Publicat in Antena 3, duminică 7 aprilie 2013 ·

Agenţia spaţială americană (NASA) vrea să organizeze, până în 2020, o misiune robotizată cu scopul de a captura un asteroid de mici dimensiuni şi a-l aşeza pe orbita Lunii, informează AFP.

Informaţia a fost făcută publică de un membru de marcă al comisiei pentru misiuni spaţiale din Senatul american, Bill Nelson, un democrat din statul Florida.

Preşedintele american Barack Obama va supune aprobării acest nou proiect în audierile de miercuri din Congresul american.

Operaţiunea de capturare a asteroidului face parte dintr-un program spaţial mai amplu, a spus Nelson pe site-ul său de internet.

"Programul combină cercetările necesare pentru exploatarea resurselor de pe asteroizi şi mijloacele de deviere a traiectoriilor acestora în cazul în care reprezintă o ameninţare pentru Terra, precum şi dezvoltarea tehnologiilor care permit facilitarea viitoarelor misiuni cu echipaj uman pe Marte", a spus senatorul american.

Ameninţarea asteroizilor: Dacă ne loveşte unul, tot ce putem face este să ne rugăm

biectivul lui Obama de a trimite astronauţi pe un asteroid apropiat de Terra, până în 2025, nu poate fi atins, având în vedere proiecţiile bugetare de pe următorii ani.

Însă, remorcarea unui asteroid cu ajutorul unui robot şi aşezarea acestuia pe orbita Lunii le-ar oferi astronauţilor o destinaţie la "costuri acceptabile", a mai spus Nelson, care citează în sprijinul afirmaţiilor sale studiile făcute în acest sens.

Astfel, obiectivul vizitării unui asteroid de către astronauţii americani ar fi devansat cu patru ani, a adăugat acesta.

Citeşte şi:

Aproape 10.000 de asteroizi capabili să distrugă planeta au trecut pe lângă Pământ în 2012

Agenţia spaţială americană (NASA) vrea să organizeze, până în 2020, o misiune robotizată cu scopul de a captura

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum 39 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum 44 minute
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Programul optimilor de finală de la Euro 2024. Când se joacă România-Olanda

Gazeta Sporturilor acum 10 minute
Șaisprezece echipe au reușit să treacă de faza grupelor la Euro 2024. Printre ele se află și România, care va întâlni Olanda, locul 3 din grupa D. 29 Iunie 30 iunie 1 iulie 2 iulie

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum o ora
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 24 minute
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Oamenii de ştiinţă afirmă că alimentele ultraprocesate au nevoie de avertismente de tipul celor pentru tutun

Mediafax acum 25 minute
Alimentele ultraprocesate înlocuiesc dietele sănătoase „peste tot în lume", în ciuda dovezilor tot mai numeroase privind riscurile pe care le prezintă. Nutriţionistului care a inventat termenul este de părere că acestea ar trebui să fie vândute cu a

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 4 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°