Acţiunile desfăşurate în Vulcan în săptămâna în care şcoala ne propune ”Să ştim mai multe, să fim mai buni!” au beneficiat şi de sprijinul Secţiei de şah a CS Vulcan. La invitaţia reprezentanţilor Şcolii Gimnaziale nr. 4 şi ai Şcolii Gimnaziale ”Teodora Lucaciu” au fost organizate două concursuri de şah la care CS Vulcan a asigurat arbitrajul şi materialul de joc: piese, table şi ceasuri de şah.
Interesul elevilor
pentru aceste întreceri a fost unul ridicat. Astfel, la concursul ”Şahul – o provocare”, organizat de Şcoala Gimnazială nr. 4, s-au înscris 44 de elevi, iar pe primele 3 locuri s-au situat: Andrei Şchiopu - clasa a VII-a (locul I), Timotei Tradnik - clasa a V-a (locul al II-lea), şi Oana Şchiopu - clasa ”zero” (locul al III-lea). La concursul ”Pionul curajos”, desfăşurat la Şcoala Gimnazială ”Teodora Lucaciu”, s-au înscris 23 de elevi. Câştigătorii sunt Daniel Turcu - clasa a VIII-a (locul I), Alexandru Maidik - clasa I (locul al II-lea), şi Adrian Toacsen - clasa a VI-a (locul al
III-lea).
Competiţia
a fost strânsă, de multe ori fiind nevoie de aplicarea a 3–4 criterii pentru departajarea câştigătorilor. Surpriza acestor concursuri a fost Oana Şchiopu (7 ani) de la clasa pregătitoare a Şcolii Gimnaziale nr. 4, care a obţinut locul al III-lea în competiţia cu colegii din clasele I – VIII. Una dintre partidele câştigate de Oana a fost împotriva unui adversar de 14 ani care, desconsiderând-o, i-a făcut regina ”cadou” – un handicap pe care nu l-a mai putut recupera până la final. Fapt care demonstrează că, în sportul minţii, aroganţa şi lipsa de respect pentru adversar sunt taxate prompt. Marele câştig al Secţiei de şah a CS Vulcan, ca urmare a implicării în aceste acţiuni, a fost, pe lângă promovarea acestui sport nobil în rândul elevilor, şi acela al atragerii la club a încă 5 copii cu vârste între 6 şi 8 ani: Se