* Moneda americană, în cel mai importat declin din ianuarie până în prezent, faţă de euro
Dolarul s-a depreciat vineri, pe pieţele externe, până la cel mai redus curs din ultimele două săptămâni, faţă de euro, după ce autorităţile americane au anunţat un avans cu mult sub aşteptări al numărului locurilor de muncă, alimentând speculaţiile potrivit cărora creşterea celei mai mari economii mondiale încetineşte.
În opinia specialiştilor, în aceste condiţii, banca centrală a SUA (Federal Reserve - Fed) va menţine programul de achiziţii de obligaţiuni ca să susţină economia. Fed cumpără obligaţiuni de 85 miliarde dolari pe lună în cadrul celei de-a treia runde de relaxare cantitativă menită să stimuleze economia americană.
Dolarul a scăzut cu 0,4% vineri, la 1,2991 unităţi/euro pe piaţa din New York. Moneda americană a coborât până la 1,3040 unităţi/euro în ultima zi a săptămânii trecute, acesta fiind cel mai redus nivel din 25 martie până în prezent.
Pe întreaga săptămână trecută, dolarul a pierdut 1,3% faţă de moneda europeană, înregistrând primul declin săptămânal din 15 martie până la momentul actual, respectiv cel mai importat de după ianuarie.
Indicel Dollar, care măsoară dinamica monedei americane faţă de valutele celor şase parteneri comerciali majori ai SUA, a scăzut cu 0,1% vineri, la IntercontinentalExchange, atingând 82,572 puncte. Anterior, acest indice a coborât la 82,273 puncte, cel mai redus nivel din 25 martie până acum.
Potrivit cifrelor anunţate vineri de Departamentul Muncii de la Washington, economia americană a creat numai 88.000 de posturi în martie, acesta fiind cel mai mic avans din ultimele nouă luni. Analiştii aşteptau un plus de 190.000 de locuri noi de muncă, după cel de 268.000 din februarie.
În schimb, rata şomajului din SUA a scăzut la 7,6% în martie, de la 7,7% în februarie. Nivelul este cel mai red