Acest ghid va cuprinde informaţii legate de autorizaţiile şi avizele necesare desfăşurării activităţii de turism în mod legal, precum şi care sunt autorităţile statului ce au competente în acest sens.
„Dorim să prezentăm care sunt autorităţile statului care pot opera activităţi de control şi în ce condiţii se pot desfăşura acestea“, spune Silviu Gheorghe, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Tulcea.
Ghidul este, de fapt, un îndrumar util antreprenorilor care va informa corect şi pertinent din punct de vedere juridic, atât operatorii turistici cât şi turiştii, privitor la activitatea de turism desfăşurată pe teritoriul RBDD, pe un limbaj comun şi simplu de înţeles.
Acesta va fi structurat pe principalele elemente ale produsului turistic, respectiv-cazare- pensiuni, hoteluri, hoteluri plutitoare, masa- restaurante, terase, agrement – în principal ambarcaţiuni, pescuit sportiv.
Ghidul va fi editat de ANTREC în colaborare cu Asociaţia Patronală a Turismului din Delta Dunării