Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În 18 aprilie, la Primăria Oradea - Dezbatere publică pe tema PUG-ului

Publicat in Crisana, luni 8 aprilie 2013 ·

Primăria municipiului Oradea organizează, în data de 18 aprilie a.c., de la ora 16.00, în Sala "Traian Moşoiu", o consultare publică pe tema: "Conceptul general de dezvoltare urbană. Masterplanul Oradea 2030".

Noul PUG al oraşului a luat prin surprindere întreaga comunitate orădeană. Cea mai surprinzătoare propunere ar viza demolarea unei linii de case de pe străzile Avram Iancu şi Sucevei. O măsură cu un grav impact social în ce-i priveşte pe proprietarii de imobile, în plus, zonele vizate fac parte din Centrul Istoric al Oradiei, fiind spaţii protejate de legislaţia în vigoare. "Scopul măsurilor propuse este acela de creştere a atractivităţii străzii Avram Iancu pentru pietoni, biciclişti şi transport public, în vederea consolidării şi îmbunătăţirii conlucrării între centrul istoric şi polul de dezvoltare dat de zona de agrement din jurul noului muzeu şi de campusul univeristar. Pe termen lung, modernizarea poate fi realizată prin realinierea şi restructurarea frontului vestic şi lărgirea amprizei", se arată în documentul postat pe site-ul Primăriei Oradea. Pentru a-i convinge pe orădenii sensibili la valorile culturale, dar şi la cele de mediu masterplanul propune plantarea de copaci de-a lungul străzii Avram Iancu, astfel vor fi închise gurile specialiştilor. Noul PUG scoate la iveală o carenţă semnificativă de spaţii verzi, de 12 mp/cap de locuitor, după ce anii trecuţi Primăria se lăuda că atinge norma europeană de 26 mp/cap de locuitor. De asemenea, noul PUG prevede şi extinderea reţelei de linii de tramvai pe traseul Avram Iancu - Universitate - cartierul Europa - Obi/Real - Calea Aradului. După ce am investit milioane de lei în Turbo Giraţia din Centrul Civic, acum se proune realizarea unu pasaj subteran. Toată zona centrală se doreşte a fi transformată într-o pietonală, însă, pe de altă parte, arată specialiştii, odată lărgite aceste străzi, prin

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat în zona Piaţa Montreal - Piaţa Presei Libere, începând din 6 iulie, din cauza unor lucrări la viitoarea staţie de metrou

News.ro acum o ora
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din 6 iulie, în zona Piaţa Montreal - Piaţa Presei Libere din Capitală, din cauza unor lucrări la viitoarea staţie de metrou Piaţa Montreal de pe Magistrala M6. Restricţiile sunt estimate a rămâne în vig

ARBDD: 350 de şacali vor fi extraşi din Delta Dunării

Mediafax acum 27 minute
Potrivit unui anunţ al ARBDD, având în vedere sesizările populaţiei locale cu privire la pagubele provocate de şacali, studiile recente, cartarea distribuţiei şi evaluările numerice, Administraţia a înaintat o informare către Ministerul Mediului şi

Ciolacu, despre digitalizarea sistemelor statului: Nu înseamnă mai multă birocraţie

Mediafax acum 2 ore
„Începem astăzi cu cel mai aşteptat punct de pe ordinea de zi, modificările privitoare la e-Factura, e-Transport şi e-TVA. Vreau să fiu cât se poate de clar: digitalizarea sistemelor statului NU înseamnă mai multă birocraţie şi mai multe probleme ad

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Realitatea cruntă pe care politicienii o ignoră. Aproape 4 milioane de români trăiesc în continuare în sărăcie

Ziare.com acum o ora
Un român din cinci era afectat de sărăcie în anul 2023, iar 21,1% din populaţia rezidentă trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult/echivalent, relev

Acoperiş prăbuşit pe aeroportul din New Delhi. Un mort şi şase răniţi

Mediafax acum 59 minute
Incidentul de la terminalul de plecări interne al Aeroportului Internaţional Indira Gandhi din New Delhi a avut loc vineri, în timp ce în capitală s-au abătut ploi abundente înainte de venirea musonului. Toate plecările de la Terminalul 1 au fost su

Premierul Marcel Ciolacu anunță că TICHETELE de masă vor fi excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că se vor adopta măsuri pentru a proteja salariul minim pe economie, iar contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei. Totodată, el anunț

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade în largul Peru

Mediafax acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 a avut loc vineri în largul coastei centrale a Peru. Ameninţarea cu tsunami din cauza cutremurului a trecut.

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum 2 ore
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum 3 ore
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Vremea

București
acum

28°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

29°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

30°
vin.

21°/30°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

26°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°