Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul Dobra şi biblioteca, vaca şi baletul

Publicat in Observator BN, luni 8 aprilie 2013 ·

"Îmi aduc aminte, cu mare drag, de sesiunea de lectură în aer liber organizată împreună cu mai tinerii mei colegi, în luna octombrie a anului 2011, exact în faţa clădirii nr. 11, de pe str. Alexandru Odobescu din municipiu. Prin gestul de atunci, am dorit să semnalăm cât mai convingător, că acel spaţiu ar fi ideal pentru amenajarea unei biblioteci, prin intermediul căreia Bistriţa să se apropie şi mai tare, de ceea ce înseamnă oraş universitar.

Concretizarea unui deziderat exprimat public de către tinerii studenţi liberali, demonstrează încă o dată că sunt o voce notabilă în acest judeţ şi că pot trasa direcţii de dezvoltare. Acum, nu pot să spun decât că sunt mândru de cei care au perseverat în promovarea unei idei şi sper ca exemplul lor să fie urmat", spune Dorin Dobra într-un comunicat de presă.

În realitate, contribuţia sa la Biblioteca Judeţeană este egală cu contribuţia sa la bunul mers al ţării de când a intrat în politică, adică ZERO. Toată lumea ştie că noul sediu al Bibliotecii Judeţene a fost reabilitat în perioada fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, iar destinaţia de bibliotecă i-a fost dată de către Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, la propunerea actualului executiv. Cu toate astea, senatorul Dobra a sărit la înaintare, aşteptând probabil laude şi aplauze din partea comunităţii.

Dacă tot vrea să aibă mai mult impact şi să-şi facă imagine, îi sugerăm şi alte obiective cu care să-şi asocieze imaginea: DN 17, Casa cu Lei, Parcul Municipal (când va fi gata, că acum ar aduna înjurăturile oamenilor in zonă). Asta pentru că pare greu de crezut că va putea vreodată să se laude cu "concretizarea deziteratelor exprimate public" şi realizate chiar de către el.

.

"Îmi aduc aminte, cu mare drag, de sesiunea de lectură în aer liber organizată împreună cu mai tinerii mei c

Articolul in Observator BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum 35 minute
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Intervenție contracronometru a salvamontiștilor. Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din Canionul Tamina FOTO

Ziare.com acum 29 minute
Un turist s-a accidentat sâmbătă, 29 iunie, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în car

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 7 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

MARȘUL Bucharest Pride 2024, desfășurat în Piața Victoriei, este susţinut de 25 de ambasade: „Ne dorim un eveniment sigur pentru toţi”

Gandul acum o ora
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA fiind organizat de Asociaţia Accept. Astfel, de la ora 16.00 la ora 17.00 se vor întâlni participanţii pe Calea Victoriei

Incendiu la o locomotivă la ieşire din gara Chişineu Criş. 120 de călători, evacuaţi

Mediafax acum o ora
Potrivit ISU Arad, pompierii intervin cu două autospeciale de stingere. Incendiul se manifestă în interiorul locomotivei cu degajare mare de fum. „Locomotiva nu a putut fi decuplată de la garnitura de tren. Persoanele din tren, aproximativ 120, au f

Trenul Timișoara-Iași, întârziere de 5 ore. Motivul: o locomotivă defectă

Ziare.com acum 2 ore
Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi, cu plecare din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţă, 29 iunie, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute, informează CFR Călători printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, întârzierea este ge

Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute

News.ro acum 58 minute
Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi, cu plecare din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţa, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute, informează CFR Călători. „Trenul îşi va relua circulaţia în condiţii de siguranţă cu o locomotivă

Bilanţ IGPR: 531 de persoane au murit în accidente rutiere în primele 5 luni ale anului

Mediafax acum 2 ore
În primele 5 luni ale anului 2024, la nivel naţional, au fost înregistrate 1.545 de accidente, ce au avut ca urmări decesul a 531 de persoane şi rănirea gravă a 1.182 de oameni. Comparativ cu perioada similară a anului 2023, au fost înregistrate cu

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Schimbări importante în Codul Rutier

Radio Mures acum o ora
Pentru prima dată în istorie, poliția va accepta filmări făcute de oamenii din trafic în care apar șoferi agresivi sau care încalcă regulile. Până acum, legea nu permitea acest lucru. Ofițerii pun însă și câteva condiții, în așa fel încât oamenii să

Vremea

București
acum

34°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°