Bătălia pentru încălecarea Justiţiei se duce acum pe un alt front. Şi pare să aibă alt scop. Nu mai este lupta comună din alianţa de guvernare, lupta dusă sistematic şi pe mai multe paliere, începută în vara anului trecut, generată de angoasa faţă de dosarele penale, lupta care viza dobândirea “anticorpilor” necesari în faţa legii. Acum, foştii aliaţi au devenit inamici, încercând fiecare să-şi adjudece acelaşi trofeu. Iar miza pare alta. Şi, anume, pregătirea pe cont propriu pentru anul electoral 2014, în care un dosar penal ce se apropie de termenul final – la fel ca o informaţie venită pe filiera vreunui serviciu secret – poate fi un bun motiv de îmblânzire sau decredibilizare a adversarului politic. Există indicii că dosarele şi informaţiile compromiţătoare sunt miza. Şi există precedentul.
Scandalul pentru numirea vârfului Ministerului Public, care a înnebunit în egală măsură şi popor, şi presă, şi clasă politică, scandalul acesta din care rişti să nu mai înţelegi nimic, care a lăsat loc şi contrarierii, şi perplexităţii, şi deziluziei, transmite un mesaj clar: dorinţa de ţinere sub control a Justiţiei. Să nu fim creduli şi să nu fie ipocriţi pentru a nega că aşa stau lucrurile.
Ce a determinat, însă, separarea drumului P.S.D. de cel al P.N.L. şi al P.C. în această luptă până mai ieri comună? De ce şi-a asumat primul-ministru această stare de tensiune maximă în sânul alianţei de guvernare, menţinându-şi interimatul la Justiţie şi susţinerea pentru mandatul Laurei Codruţa Kovesi la D.N.A.? Când te aşteptai să facă în continuare – şi în ciuda tensiunilor şi a fricţiunilor interne, deja mai demult vizibile –, doar front comun împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Te aşteptai să facă tot ce-i stă în putinţă să-l aducă pe acesta pe marginea unor declaraţii la limita constituţionalităţii, care să reactiveze, doar la nivel de discurs politic, tema s