Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezbatere pe marginea volumului Evadarea tacuta a Lenei Constante

Publicat in HotNews, luni 8 aprilie 2013 ·

Miercuri, 10 aprilie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Ioana Bot, Dan C. Mihăilescu, Ioan Stanomir şi Lidia Bodea participa la o dezbatere despre mărturiile Lenei Constante din tulburătorul volum Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România.

Publicată în 1990 la, Paris, sub titlul L’Évasion silencieuse, apoi în românește (în versiunea autoarei) la Editura Humanitas, în 1992, reeditată în 1995 la Editura Florile Dalbe, cartea a fost de asemenea tradusă în engleză, italiană şi spaniolă. Ediţia românească a primit premiul „Lucian Blaga“ al Academiei Române şi a fost urmată de un al doilea volum, Evadarea imposibilă. Penitenciarul politic de femei Miercurea-Ciuc, 1957–1961 (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1993, reed. Editura Florile Dalbe, 1996), în curs de apariţie la Editura Humanitas.

„Publicarea lor, la începutul anilor ’90, a reprezentat una dintre cele mai importante recuperări ale memoriei traumatizate, obnubilate, a istoriei noastre recente – adică, a crimelor comunismului românesc – prin intermediul unei mărturii, de o complexitate şi de o precizie aparte, asupra unuia dintre episoadele cele mai sângeroase şi absurde ale instaurării dictaturii la noi. Desigur, asemenea cărţi răspundeau (imediat după sfârşitul dictaturii, dar şi în zilele noastre), în primul rând, nevoii culturii româneşti de a <>, concretizată printr-o adevărată foame de adevăr.“ (Ioana Bot).

„Toate ediţiile acestea sunt, în prezent, epuizate, iar difuzarea deficitară a cărţilor în primul deceniu al postcomunismului românesc face ca bibliotecile publice să le numere doar arareori în fondurile lor. Una dintre cele mai cutremurătoare cărţi despre infernul comunist se vede astfel condamnată, pe nedrept, la uitare. Prezenta ediţie s-a născut din dorinţa de a remedia această situaţie..." (Ioana Bot) Miercuri,

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 46 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 47 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 26 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 7 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 50 minute
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°