Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zonele morţii de pe drumurile din Timiş vor fi marcate cu indicatoare de risc

Publicat in Timpolis, luni 8 aprilie 2013 ·

Accidentele rutiere produse de depăşirile neregulamentare sau de viteza excesivă fac din unele tronsoane de drum adevărate “zone negre”. Pentru evitarea altor tragedii, poliţiştii rutieri timişeni vor monta panouri care vor semnaliza zonele cu risc ridicat din trafic.

DN6, DN59 şi DJ691, şoselele cele mai riscante

“Şoseaua morţii”, cum mai este numit DN6 Timişoara - Arad, conti­nuă să facă victime. Cea mai recentă tragedie a avut loc în 4 aprilie. Un bărbat în vârstă de 50 de ani şi-a pierdut viaţa pe şoseaua Arad - Timi­şoara, în apropiere de Orţişoara. A­colo este o porţiune numită şi “şoseaua morţii” din cauza numărului crescut de accidente înregistrate în zonă, de-a lungul vremii. Bărbatul, aflat la bordul unui Volkswagen Passat, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un tir, care se îndrepta spre Dudeştii Noi. Şoferul autovehiculului a murit pe loc, iar cel al tir-ului a ajuns la spital. Cu doar câteva ore înainte, un alt bărbat, de 53 de ani, a murit după ce intrase cu maşina într-un tir parcat pe marginea şoselei.

În Timiş, pe DN6, cele mai multe accidente au loc, potrivit comisarului-şef Marcel Crăciunescu, şeful Ser­vi­ciul Poliţiei Rutiere Timiş, pe porţiu­nea Timişoara - Becicherecu Mic. DN6 este urmat de DN59, porţiunea dintre Jebel şi Pădureni, şi de DJ691, între Dumbrăviţa şi Giarmata.

Care sunt cauzele acestor acci­dente produse în “zonele morţii”? “Ce­le mai multe accidente se produc din cauza faptul că conducătorii auto se angajează în depăşiri neregulamen­tare şi aşa se ajunge la impacte fron­tale foarte violente. După depăşirile neregulamentare, viteza reprezintă a doua cauză a producerii accidentelor rutiere în aceste porţiuni de drum”, precizează şeful Serviciul Poliţiei Rutiere Timiş.

Marcel Crăciunescu mai spune că în perioada următoare, probabil în luna mai, poliţiştii rutieri vor monta în zonele cu r

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Evaluarea Națională 2024. Un singur elev din mediul rural a obținut media 10

HotNews acum o ora
Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 au fost afișate miercuri, la ora 12:00. 65 de candidați la această sesiune au obținut nota 10 la ambele probe, printre care un singur elev din mediul rural, din Giurgiu. Numărul de medii de 10 la Evaluarea Naț

Atenție, șoferi! Ministrul Transporturilor anunță că Valea Oltului se închide timp de o lună

Press Alert acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că Valea Oltului se va închide timp de o lună. În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu – Pitești. Circulația va fi oprită doar pe parcursul zilei. Lucrările de pe un lot al Autostrăzii A1 Si

MAE Avertizări meteo și incendii în Grecia. Sfaturi pentru români!

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că potrivit Serviciului elen de Meteorologie, în data de 3 iulie 2024, se vor înregistra temperaturi foart

Deputatul Ciprian Ciubuc, ales pe listele AUR, urmărit penal după ce a distrus cu o turmă de oi o pajiște care nu îi aparținea

Ziare.com acum 57 minute
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că a început urmărirea penală a unui deputat, acuzat că ar fi distrus cu turma sa de oi pășunea deținută de o altă persoană. Surse oficiale au declarat pentru G4Media că este vorba

Diplomat român declarat persona non grata în Rusia. Reacția MAE după ce Moscova a recunoscut că este vorba de răzbunare

Ziare.com acum 3 ore
Un diplomat român de la Ambasada României din Moscova a fost declarat persona non grata. Ministerul Afacerilor Externe a reacționat rapid miercuri, 3 iulie, dar autoritățile din Rusia anunță pe site-ul MAE rusesc că gestul vizează o răzbunare pentru

CNAIR: Podul Giurgiu-Ruse se va închide timp de două luni, începând din 9 iulie

HotNews acum 3 ore
„Am avut mai multe discuții cu partenerii bulgari. Dânșii consideră necesari ca să înceapă închiderea totală a părții administrate de ei din 9 iulie, dacă nu mă înșel, lucru care creează un mare inconvenient traficului de marfă și turistic care se r

Bărbat arestat preventiv, fiind acuzat că a făcut sex neprotejat cu o femeie, deşi ştia că este infectat cu HIV. Femeia a fost şi ea diagnosticată cu sindromul imunodeficitar dobândit

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 45 de ani a fost arestat preventiv într-un dosar în care este inculpat pentru infracţiunea de transmitere a sindromului imunodeficitar dobândit. El este acuzat că, ştiind că este infectat cu virusul HIV, a făcut sex neprotejat cu o feme

Un român a fost arestat în Grecia: e acuzat că a provocat un incendiu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Autoritățile elene au arestat un român de 38 de ani, acuzat că a provocat un incendiu în Rafina, estul regiunii Attica. Acesta neagă acuzațiile și precizează că dorea de fapt să stingă incendiul, conform publicației ekathimerini.com. Românul nu este

Un medic de la Spitalul Fundeni a amenințat cu pistolul un bărbat în trafic. Avea în mașină două pistoale și o macetă

HotNews acum o ora
Un chirurg angajat la Spitalul Fundeni a avut, miercuri dimineață, o altercație în trafic cu un șofer de ride sharing pe care l-a amenințat cu un pistol airsoft, scrie Adevărul. Incidentul a fost confirmat de Poliția Capitalei, care a transmis că în

Sorin Grindeanu: Marcel Ciolacu stă cel mai bine în sondaje, nu are niciun fel de motiv să nu fie candidat pentru alegeri prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că Marcel Ciolacu stă cel mai bine în sondaje, nu are niciun fel de motiv să nu fie candidat pentru alegeri prezidenţiale, el arătând că PSD va avea Congres pentru a-şi desemna candidat

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/25°
joi

17°/27°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/33°
Iasi
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

14°/23°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/30°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/27°
joi

19°/27°
vin.

21°/29°
sâm.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

14°/17°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°