Două societăţi comerciale, o agenţie de turism şi o clinică medicală, solicită Tribunalului Bucureşti deschiderea procedurii de insolvenţă a clubului FC Dinamo pentru datorii neonorate, conform portalui instanţelor de judecată din România. Tribunalul Bucureşti a înregistrat, joi, solicitarea agenţiei de turism SC Speedex Tours & Sport Consulting SRL în ceea ce priveşte deschiderea procedurii de insolvenţă a societăţii SC Dinamo 1948 SA. O altă solicitare de intrare în isolvenţă a grupării „alb-roşii” a fost înregistrată de societatea Eurosanita S.p.a. la 1 martie 2013.
La sfârşitul anului trecut, foştii jucători ai formaţiei dinamoviste, Liviu Ganea şi Dorel Stoica, solicitaseră intrarea în insolvenţă a societăţii, pentru datorii salariale, dar Tribunalul Bucureşti a luat act la 19 martie 2013 de renunţarea la judecată. Contactat, astăzi, de agenţia de presă MEDIAFAX, preşedintele executiv al FC Dinamo, Constantin Anghelache, a declarat că nu are cunoştinţă de acţiunile deschise în instanţă de cele două societăţi comerciale.
Sursa: Mediafax Două societăţi comerciale, o agenţie de turism şi o clinică medicală, solicită Tribunalului Bucureşti deschiderea procedurii de insolvenţă a clubului FC Dinamo pentru datorii neonorate, conform portalui instanţelor de judecată din România. Tribunalul Bucureşti a înregistrat, joi, solicitarea agenţiei de turism SC Speedex Tours & Sport Consulting SRL în ceea ce priveşte deschiderea procedurii de insolvenţă a societăţii SC Dinamo 1948 SA. O altă solicitare de intrare în isolvenţă a grupării „alb-roşii” a fost înregistrată de societatea Eurosanita S.p.a. la 1 martie 2013.
La sfârşitul anului trecut, foştii jucători ai formaţiei dinamoviste, Liviu Ganea şi Dorel Stoica, solicitaseră intrarea în insolvenţă a societăţii, pentru datorii salariale, dar Tribunalul Bucureşti a luat act la 19 martie 2013 de renunţarea