Luna Pădurii este unul din cele mai importante evenimente silvice şi reprezintă o măsură de resensibilizare a publicului şi a factorilor decizionali cu privire la importanţa pădurilor, a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic.
Această sărbătoare îşi are începuturile încă din anul 1872, când a debutat organizarea sărbătorii sădirii arborilor în SUA, ca o consecinţă firească a accentuării despăduririlor. În România, în anul 1902 Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor şi Instrucţiei Publice, organizează „Sărbătoarea sădirii arborelui”.
Prin “Declaraţia de la Paris” ocazionată de cel de-al 10-lea Congres Forestier Mondial din 1991 s-a conturat conceptul de dezvoltare durabilă a pădurilor. Gestionarea durabilă înseamnă tăierea planificată a arborilor, în funcţie de starea pădurii, de funcţiile sale şi de capacitatea de refacere.
În România, majoritatea ecosistemelor naturale sunt specifice pădurilor şi prezintă o mare diversitate faunistică şi floristică, favorizată de poziţia geografică, de varietatea reliefului, de condiţiile hidrologice, climatice şi evoluţia solului.
Autentice laboratoare ale naturii, pădurile împreună cu celelalte spaţii verzi, reprezintă o bogăţie de nepreţuit pentru fiecare aşezare urbană, fiind, datorită acţiunilor antipoluante, veritabile uzine de sănătate şi de echilibru ecologic.
Datorită tăierilor efectuate de om şi a unor calamităţi naturale, cum sunt furtunile puternice, dar mai ales, incendiile, astăzi există suprafeţe întinse de pe care pădurea a fost nimicită. Efectele sunt:
- eroziunea solului şi, implicit, scăderea fertilităţii lui;
- inundaţiile şi alunecările de teren;
- creşterea concentraţiei CO2 atmosferic şi scăderea concentraţiei de O2;
- reducerea precipitaţiilor prin scăderea cantităţii de apă din atmosfera rezultată din transpiraţia plantelor;