Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră medicală la Oradea: Organele a două paciente au fost prelevate simultan la Spitalul Judeţean

Publicat in Bihoreanul, marți 9 aprilie 2013 ·

Premieră medicală de excepţie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Organele a două femei în vârstă de 55 de ani fiecare din Bihor au fost prelevate, simultan, luni, într-o operaţiune care a durat 6 ore.

"Coincidenţă, cele două paciente, care provin din localităţi diferite, aveau aceeaşi vârstă, au stat în acelaşi salon, erau colege "de pat" de sâmbătă. Una dintre ele a suferit un infarct miocardic acut şi un stop cardio respirator resuscitat, iar cealaltă a fost internată cu hemoragie de trunchi cerebral, în comă profundă", a declarat marţi pentru BIHOREANUL dr. Carmen Pantiş, coordonatorul programului de transplant în Bihor.

Văzând că nu mai au şanse la recuperare, medicii de la secţia de Anestezie-Terapie Intensivă au început protocoalele de declarare a morţii cerebrale duminică, iar luni, toate formalităţile erau îndeplinite. "Am vorbit cu cele două familii în paralel. Dacă una dintre ele a acceptat imediat donarea organelor, cealaltă a luat decizia mai târziu, după 6 ore", a mai precizat Carmen Pantiş.

Echipele au prelevat corneele şi rinichii de la ambele paciente, în timp ce ficatul s-a prelevat doar de la una dintre ele. Astfel, un om care suferea de ciroză a primit, deja, o şansă nouă la viaţă, prin transplantarea ficatului, alte 4 persoane bolnave cu rinichii nu vor mai avea nevoie de dializă, iar alţi 4 oameni vor putea să vadă.

A fost prima prelevare simultană din Oradea, care, cu cele două intervenţii, ajunge în acest an la a zecea operaţie de acest gen, dar şi cea mai dificilă.

"Coordonarea situaţiei a fost foarte complexă. Au venit 4 medici din Bucureşti şi 4 din Cluj, iar eu, în calitate de coordonator, am ţinut legătura permanent cu alte 4 centre de transplant: Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Deva, pentru că şi Deva a avut, în premieră, primul donator. La Timişoara şi Deva trebuia să informez permanent cum decurge

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 6 ore
< div class="wp-block-image">

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 11 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 10 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum 9 ore
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 11 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 7 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Arad: Peste 10 tone de detergent contrafăcut, scos de la vânzare de poliţişti/ Valoarea mărfii depăşeşte 200.000 de lei

News.ro acum 14 ore
Poliţiştii din Arad au oprit de la vânzare, în urma unor controale, peste 10 tone de detergent contrafăcut. Marfa, în valoare de peste 200.000 de lei, se afla într-un depozit. În acest caz a fost deschis dosar penal. ”Poliţiştii Serviciului de Inves

Vremea

București
acum

17°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°