Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceartă în PRM Timiş. Unii sunt alături de Vadim, alţii de “pigmei”

Publicat in Ziua de Vest, marți 9 aprilie 2013 ·

Scandalul de la nivel central din PRM ajunge şi la Timişoara. Prim-vicepreşedintele PRM Timiş, Ludovic Mardari, şi o parte a Biroului Executiv al organizaţiei judeţene PRM sar la beregata preşedintelui Livius Ţîrnea. Fostul deputat PRM se delimitează de acţiunile superiorului său, care îi numea “pigmei” pe cei 27 de preşedinţi ai filialelor judeţene ce îl contestă pe Vadim Tudor. Mardari iese în faţă şi timite un comunicat prin care el şi o parte a Biroului Executiv al PRM Timiş se delimitează de preşedintele organizaţiei judeţene, Livius Ţîrnea. “Considerăm că preşedintele nostru, Livius Ţârnea, a comis o eroare trimiţându-vă acel comunicat de presă în care îi jigneşte pe cei 27 preşedinţi PRM de filiale judeţene, semnatari ai unei scrisori, adresată domnului Vadim. (…) Precizăm că ne delimităm de jignirile preşedintelui interimar al PRM Timiş. Ele nu sunt de acceptat nici faţă de adversarii politici, darmite faţă de proprii colegi de partid”, spune prim-vicepreşedintele PRM Timiş, Ludovic Mardari. Fostul deputat din perioada de glorie a PRM (2000-2004) susţine că membrii Birolui Executiv Timiş al PRM, inclusiv preşedintele Livius Ţîrnea, în urmă cu o lună, au semnat şi trimis o scrisoare lui Vadim Tudor, ce urmărea impulsionarea activităţii PRM.

Scandalul de la nivel central din PRM ajunge şi la Timişoara. Prim-vicepreşedintele PRM Timiş, Ludovic Mardari, şi o parte a Biroului Executiv al organizaţiei judeţene PRM sar la beregata preşedintelui Livius Ţîrnea. Fostul deputat PRM se delimitează de acţiunile superiorului său, care îi numea “pigmei” pe cei 27 de preşedinţi ai filialelor judeţene ce îl contestă pe Vadim Tudor. Mardari iese în faţă şi timite un comunicat prin care el şi o parte a Biroului Executiv al PRM Timiş se delimitează de preşedintele organizaţiei judeţene, Livius Ţîrnea. “Considerăm că preşedintele nostru, Livius Ţârnea, a com

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Războiul din Ucraina, ziua 857. Zelenski a anunţat că zece civili au fost eliberaţi din captivitate în Rusia şi Belarus

Mediafax acum 2 ore
UPDATE Doi preoţi, printre cei eliberaţi la insistenţa Vaticanului „Am reuşit să aducem înapoi încă zece dintre oamenii noştri din captivitatea rusă, în ciuda tuturor dificultăţilor", a scris Zelenski pe Telegram, potrivit Reuters. Zelenski a mulţum

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum 46 minute
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

The New York Times îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă după dezbaterea cu Trump

News.ro acum 2 ore
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Într-un editorial pu

UE cere Temu şi Shein detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online, până pe 12 iulie

News.ro acum 2 ore
Retailerul chinez de comerţ electronic rapid Temu şi colega fondat în China Shein au primit ordine de la autorităţile de reglementare tehnologice din UE să furnizeze detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online până pe

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Scenariile pentru calificarea României în optimile de finală la Euro 2024

Crai Nou acum 2 ore
După cele două meciuri jucate până acum, naționala României continuă să conducă grupa E mulțumită golaverajului. Victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei și înfrângerea 2-0 cu Belgia, ne menține cu golaveraj de +1 gol și există multe scenarii pentru ultim

Vremea

București
acum

31°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

26°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°