Impresionant și deprimant reportajul de la România, te iubesc, de duminica trecută! În grupajul intitulat „România, țara risipei”, am putut vedea tot felul de construcții aberante, făcute din bani publici, în sate altfel cu ulițele desfundate și fără canalizare.
Exemplele erau de pe tot cuprinsul țării, ceea ce dădea o imagine de ansamblu a absurdului românesc. De exemplu, un loc de joacă pentru copiii din Vâlcele, județul Călărași, construit în plin cîmp, la vreo doi kilometri de marginea satului. Sau un alt parc, din comuna ieșeană Balș, cu panouri solare, fîntînă arteziană și băncuțe, folosit însă numai de rațele satului, pentru că e veșnic inundat. Sau o piscină, într-un sat pe ulițele căruia înoți în bălți adînci și în noroaie. Sau cazul satului Prăjești, din județul Bacău, unde a fost construit un sediu de primărie cu acoperiș de sticlă – inspirat de piramida de la Luvru, după cum se lăuda însuși primarul. Plus un muzeu, unde edilul îi prezenta reporterului, dreot exponate, „purcei malformați, cu două capuri, și – cel mai important – avem aici embrionul uman.” Sau impozantul sediu al primăriei din comuna Laloșu, județul Vâlcea, în fața căruia a fost construit și un mausoleu „dedicat eroilor comunei”. Printre acești eroi: Adrian Mititelu, Mitică Dragomir, Mugur Isărescu și, pe primul loc, primarul comunei. „E și el erou, că a mîncat la bani de l-a găsit dracii!” comenta un localnic. În aceeași comună, un stadion în pantă, dar care are avantajul că meciul poate fi urmărit din primărie. Un alt stadion în pantă, în comuna Finiș, din județul Bihor. În satul Seaca, județul Vâlcea – un imens centru de conferințe, al doilea ca mărime pe țară, după Romexpo. Desigur, nu s-a ținut nici o conferință acolo. Sau piste pentru bicicliști, lîngă ulițe neasfaltate.
DE ACELASI AUTOR Să ne privim în oglindă! De Paşti, femeia se cere bătută Bucate de post