“Ura din societate şi bătălia politicienilor au generat războiul «jurnalişti contra jurnalişti», din care nu moare politicianismul, ci viitorul presei!”
“N-am crezut niciodată în miracole, deci nici nu le-am aşteptat, de-a lungul vieţii şi carierei mele jurnalistice. Nici norocul nu m-a răăţat, drept care a rămas munca. Munca crâncenă! Am tras de mine mereu, până la limită şi, nu de puţine ori, chiar dincolo de ea. Cu riscul asumat al frângerii, al prăbuşirii, dar am rezistat. Cum a fost posibil? Cu disciplină riguroasă, cu viaţă ordonată, fără seisme, fără cârciumi şi, adesea, chiar fără concedii. Dar cu patimă de meserie, de învăţare, de acumulări continue în planul experienţei. Am furat câte ceva în gazetărie de la mai toţi profesorii mei, începând cu rigoarea jurnalistică a celui care mi-a fost şi tată, şi cel dintâi dascăl. Dar am avut privilegiul să mă aflu şi pe lângă condeieri sclipitori de la Eugen Barbu la Fănuş Neagu am ucenicit în gazetăria sportivă lângă un Ioan Chirilă şi un Victor Bănciulescu, cum nu m-am sfiit să învăţ chiar şi de la colegi de generaţie, printre care s-au numărat Ovidiu Ioaniţoaia, Ion Cristoiu şi Corneliu Vadim Tudor. Toţi aceştia şi alţi câţiva pot fi trecuţi pentru mine la capitolul noroc, pentru că, fiindu-le alături, am avut şansa să învăţ de la cei mai buni. Dacă am făcut şi nebunii? Cu siguranţă, dar împins de aceeaşi patimă a meseriei. Că e o nebunie să laşi totul baltă, spre exemplu, şi să pleci, hodoronc-tronc, la Muntele Athos, decis să scrii o carte. Şi am scris-o, dar după mai multe pelerinaje şi după acumulările dintr-o bibliotecă pe care o completez şi astăzi! De copil mi-a plăcut să citesc şi chiar dacă începusem cu «Submarinul Dox» şi colecţia «Femei celebre», am ajuns şi la cărţile care se cuveneau citite, încă din adolescenţă. Cum tot în anii aceia am jucat şi handbal, chiar de
