Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horia Alexandrescu, la 66 de ani... La mulţi ani!

Publicat in Jurnalul, marți 9 aprilie 2013 ·

“Ura din societate şi bătălia politicienilor au generat războiul «jurnalişti contra jurnalişti», din care nu moare politicianismul, ci viitorul presei!”

“N-am crezut niciodată în miracole, deci nici nu le-am aşteptat, de-a lungul vieţii şi carierei mele jurnalistice. Nici norocul nu m-a răăţat, drept care a rămas munca. Munca crâncenă! Am tras de mine mereu, până la limită şi, nu de puţine ori, chiar dincolo de ea. Cu riscul asumat al frângerii, al prăbuşirii, dar am rezistat. Cum a fost posibil? Cu disciplină riguroasă, cu viaţă ordonată, fără seisme, fără cârciumi şi, adesea, chiar fără concedii. Dar cu patimă de meserie, de învăţare, de acumulări continue în planul experienţei. Am furat câte ceva în gazetărie de la mai toţi profesorii mei, începând cu rigoarea jurnalistică a celui care mi-a fost şi tată, şi cel dintâi dascăl. Dar am avut privilegiul să mă aflu şi pe lângă  condeieri sclipitori ­ de la Eugen Barbu la Fănuş Neagu ­ am ucenicit în gazetăria sportivă lângă un Ioan Chirilă şi un Victor Bănciulescu, cum nu m-am sfiit să învăţ chiar şi de la colegi de generaţie, printre care s-au numărat Ovidiu Ioaniţoaia, Ion Cristoiu şi Corneliu Vadim Tudor. Toţi aceştia şi alţi câţiva pot fi trecuţi pentru mine la capitolul noroc, pentru că, fiindu-le alături, am avut şansa să învăţ de la cei mai buni. Dacă am făcut şi nebunii? Cu siguranţă, dar împins de aceeaşi patimă a meseriei. Că e o nebunie să laşi totul baltă, spre exemplu, şi să pleci, hodoronc-tronc, la Muntele Athos, decis să scrii o carte. Şi am scris-o, dar după mai multe pelerinaje şi după acumulările dintr-o bibliotecă  pe care o completez şi astăzi! De copil mi-a plăcut să citesc şi chiar dacă începusem cu «Submarinul Dox» şi colecţia «Femei celebre», am ajuns şi la cărţile care se cuveneau citite, încă din adolescenţă. Cum tot în anii aceia am jucat şi handbal, chiar de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI Locale 2024 România. Cine a câștigat și va fi noul primar din Buzău

Gandul acum 27 minute
În cursa pentru funcţia de primar al municipiului Buzău, la alegerile locale din 9 iunie, s-au înscris şapte persoane. Gândul îți prezintă lista candidaților la alegerile locale 2024 pentru Primăria Buzău. ALEGERI Locale 2024 România. Cine a câștiga

LIVE Alegeri locale și europarlamentare 2024. Aproape 19 milioane de români sunt așteptați azi la urne / Programul secțiilor de votare

HotNews acum 2 ore
Aproape 19 milioane de români sunt așteptați astăzi să voteze în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Secțiile de votare vor fi deschise între orele 07.00 - 22.00. La acest scrutin s-au înscris 207.389 de candidaţi pentru alegerile locale,

Vremea în ziua alegerilor: Cod portocaliu de caniculă în 12 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Sunt vizate de avertizarea Cod portocaliu judeţele Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Gorj, Dâmboviţa, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov şi Bucureşti. Avertizarea este în vigoare duminică, de la ora 10.00, până marţi, la ora 10.00. Conform

ALEGERI 2024 - George Simion, cu tricou în culoarea partidului, la secţia de votare: Tot ce ne dorim este un vot corect, un proces electoral democratic. Am votat pentru viitor, am votat schimbarea

News.ro acum 34 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a votat la alegerile europarlamentare în Capitală şi va merge în Vrancea pentru a vota la locale. El a venit la secţia de votare împreună cu soţia şi a purtat un tricou în culoarea formaţiunii pe care o conduce. El a

Ministerul de interne: Reţelele de socializare sunt spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale

G4Media acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne, atrage atenţia, sâmbătă, că, în România, reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale prin intermediul acesteia, transmite Agerpres. Reprezentanţii

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 9 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 10 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 8 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

FOCUS: Românii, chemaţi la primele alegeri comasate de după revoluţie - europarlamentare şi locale

Mediafax acum 9 ore
Listele propuse de partide pentru Parlamentul European pot fi votate de cetăţenii români la orice secţie. Pentru a-şi vota aleşii locali, oamenii trebuie să se prezinte la secţia la care sunt arondaţi, potrivit adresei din buletin. La aceste alegeri

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 10 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Vremea

București
acum

23°
dum.

20°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°