Am arătat într-un text anterior că euroregiunile reprezintă pentru România o capcană finală, un risc potenţial fatal. Un stat este un organism, iar viabilitatea unui organism este dependentă de structura sa. În plus, este un organism social, iar o societate depinde de tradiţiile sale, de cutumele sale, cu adânci rădăcini istorice.
Singura sa posibilitate de a funcţiona este cea sistemică, ca organism, ca sistem unitar, în care părţile depind unele de altele şi au o coordonare comună, unică. Funcţionarea haotică pe cont propriu a părţilor componente înseamnă moartea organismului, falimentul sistemului. Formarea unor euroregiuni care să preia atât din prerogativele guvernului central, cât şi din cele ale judeţelor, înseamnă concret a forma guverne locale euroregionale, cu tendinţe centrifuge, pe care un guvern central formal nu le va mai putea controla. Las la o parte dependenţa cetăţenilor de un centru aflat la 2-300 de km, de unde ar trebui să obţină tot felul de hârtii pe care zeci de legi le presupun. Cam 50% din populaţie este rurală şi vârstnică. Mulţi au venituri pentru care un drum până în actualul centru judeţean este un efort financiar, dincolo de celelalte considerente pe care le-ar implica asemenea concentrări zonale. Ar trebui schimbate zeci de legi pentru a le evita. Condiţiile demografice, istorice şi actuala dezbinare a politicienilor români, în plan local, i-ar face în Transilvania dependenţi de o structură monobloc acţionând disciplinat la comandă. Domnul Dragnea ne asigură că pentru România euroregionalizarea nu prezintă niciun pericol. Vă aduceţi aminte cu ce surle anunţau predecesorii domniei sale „succesele istorice" ale privatizărilor „strategice"... Răcnetul Carpaţilor, Mugetul Daciei, Urletul Dâmboviţei etc... Care este rezultatul privatizării „strategice" a industriei? Îşi permite guvernul Ponta să fie groparul României? Dacă nu, at