Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii constănţeni cercetează în stare de reţinere 5 tineri pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal

Publicat in Ziua Constanta, marți 9 aprilie 2013 ·

Cinci tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, din Tulcea şi Galaţi sunt cercetaţi pentru lipsirea de libertate a unei minore din Constanţa.

La data de 8 aprilie a.c., ora 11.40 poliţiştii Secţiei 2 Constanţa, au fost sesizaţi de către o femeie din Constanţa, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 16 ani, a fost luată de pe o stradă, din cartierul Palazu Mare, de persoane necunoscute, cu un autoturism de culoare închisă, după care au plecat într-o direcţie necunoscută.

În urma activităţilor specifice, în scurt timp de la sesizare, poliţiştii din Mihai Viteazu au identificat şi scos din trafic un autoturism care corespundea descrierilor făcute de către mama minorei. În autoturism au fost identificaţi A. Gheorghe, de 29 de ani, C. Nicolae, de 29 de ani, C. Elvis, de 24 de ani, toţi din Tulcea, M. Ion, de 21 de ani, C. Ghiţă, de 18 ani, ambii din Galaţi, precum şi minora de 16 ani.

Din primele verificări poliţiştii au constatat că minora, în timp ce se deplasa către casă, a fost acostată de suspecţi, ulterior, contra voinţei sale, a fost urcată în autoturism, plecând spre o direcţie necunoscută.

Persoanele depistate au fost conduse la sediul Secţiei 2 Poliţie pentru continuarea cercetărilor, pe numele acestora fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Suspecţii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Cinci tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, din Tulcea şi Galaţi sunt cercetaţi pentru lipsirea de libertate a unei minore din Constanţa.

La data de 8 aprilie a.c., ora 11.40 poliţiştii Secţiei 2 Constanţa, au fost sesizaţi de către o femeie din Constanţa, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 16 ani, a fost l

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Puncte de trecere a frontierei temporare, deschise la graniţa cu Ungaria în contextul desfăşurării alegerilor

News.ro acum 52 minute
Mai multe puncte de trecere a frontierei vor fi deschise temporar la graniţa de vest, in judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, duminică, 9 iunie, în contextul desfăşurării alegerilor din Ungaria. ”La solicitarea autorităţilor maghiare, în cursul

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 4 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum 2 ore
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Roland Garros: Arevalo şi Pavic au câştigat titlul la dublu masculin

Mediafax acum o ora
Arevalo şi Pavic s-au impus cu 7-5, 6-3 în faţa perechii italiene formată din Bolelli şi Vavassori. Acesta este primul titlu al celor doi obţinut împreună. Jucătorul din El Salvador, Marcelo Arevalo, în vârstă de 33 de ani, a mai câştigat titlul de

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 37 minute
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

173 de incidente sau fapte interzise în context electoral, sesizate sâmbătă

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, au fost primite 173 de sesizări privind incidente sau fapte interzise în context electoral, au anunţat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În total, au fost date 17 amenzi în valoare de peste 21.000 de lei.

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 3 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 5 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Vremea

București
acum

24°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

24°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°